Măsuri pentru a asigura curăţarea drumurilor în sezonul rece
Meteorologii au anunţat precipitaţii însemnate sub formă de lapoviţă şi ninsoare în zona montană.
Articol de Radio România Actualităţi, 18 Noiembrie 2024, 16:19
Autorităţile din mai multe judeţe iau măsurile necesare pentru a asigura curăţarea drumurilor în sezonul rece, după ce meteorologii au anunţat precipitaţii însemnate sub formă de lapoviţă şi ninsoare în zona montană.
De exemplu, consiliile judeţene din Braşov şi Mureş au încheiat acordurile cadru ale contractelor pentru deszăpezire, a spus, la Radio România Târgu Mureş, reprezentantul CJ Mureş, Lukacs Katalin.
Lukacs Katalin: ”Astăzi, avem certitudinea contractelor cu prestatorii de servicii. Am demarat deja aceste contracte, emiţând ordinele de începere de contract cu data de 16 noiembrie, ceea ce presupune că prestatorii de serviciu au o perioadă de mobilizare de 2 zile după care sunt obligați în baza comenzilor noastre să se ocupe de aprovizionarea cu stocuri de material antiderapant.”
Şi în judeţul Braşov, ordinul de începere fost dat tot sâmbătă, 16 noiembrie, a precizat Mihai Pascu de la Consiliul Judeţean./editor Florin Lepadatu/