Majoritatea firmelor din industria turistică respectă măsurile de protecţie
Articol de Radio România Actualităţi, 24 Iulie 2020, 15:21
Majoritatea firmelor din industria turistică respectă cu fermitate măsurile de protecţie stabilite de autorităţi.
Aceste firme nu doresc să fie învinovăţite de numărul mare de persoane infectate cu noul coronavirus - se menţionează într-o scrisoare deschisă, trasmisă vineri guvernului de către Alianţa pentru Turism.
Asociaţia consideră că autorităţile statului au declaşat un val de controale în industria HoReCa, sub pretextul combaterii pandemiei şi fac tot posibilul să dea amenzi firmelor din domeniu, deşi întreaga societate e responsabilă pentru combaterea pandemiei, şi nu doar companiile din sectorul HoReCa.