Mai multe medicamente pentru tratarea bolnavilor de cancer lipsesc de pe piață
Președintele Federației Asociațiilor bolnavilor de cancer, Cezar Irimia, a declarat că în call center-ul organizației, pacienții au reclamat de la începutul anului că nu se găsesc șapte medicamente oncologice.
Articol de Adriana Turea, 12 Ianuarie 2023, 07:38
Şapte medicamente pentru tratarea bolnavilor de cancer lipsesc de pe piață de la începutul anului, iar acestea sunt folosite de aproape jumătate dintre pacienți, atrag atenția reprezentanții celor care suferă de cancer.
Ei precizează că unii bolnavi și-au amânat deja două sau trei ședințe de chimioterapie din această cauză.
Ministrul sănătății, Alexandru Rafila, menționează că lipsesc doar trei medicamente din care două sunt în depozite, iar pentru unul sunt probleme mai vechi.
Președintele Federației Asociațiilor bolnavilor de cancer, Cezar Irimia, a declarat că în call center-ul organizației, pacienții au reclamat de la începutul anului că nu se găsesc șapte medicamente oncologice.
Cezar Irimia: Lipsesc încă de anul trecut. Am sesizat asta ministerului. Ni s-a promis că problema se va rezolva. I-am adus chiar dovezi că aceste medicamente pleacă la exportul paralel și tot nu s-a făcut nimic în acest sens, iar de la începutul anului avem în call center-ul nostru șapte medicamente reclamate de pacienți că nu se găsesc. Unii au amânat două, trei ședințe de chimioterapie din lipsa acestor medicamente și cele care au fost amânate sunt medicamente ieftine în chimioterapia de bază pe care o fac peste 50% din cei 120.000 în tratamentul efectiv.
Ministrul sănătății, Alexandru Rafila, spune că știe că lipsesc trei medicamente, dintre care două există în depozite.
Alexandru Rafila: Din cele trei medicamente, am verificat două există în depozite în cantități mari. Sigur, nu putem noi, ca și Minister al Sănătății, să înlocuim managerii spitalelor care nu au comandat aceste medicamente. Există o singură problemă la un produs, un produs mai vechi din punct de vedere al utilizării în terapia oncologică, la care avem o problemă. Noi am emis autorizațiile de nevoi speciale încă de acum câteva luni. Fiind un produs vechi și poate neinteresant din punct de vedere economic, nu s-a prezentat nimeni.
Alexandru Rafila a mai adăugat că așteaptă de la comisia de specialitate din Ministerul Sănătății o soluție pentru medicamentul care nu se găsește de mult timp.