Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Mai multe localităţi, afectate de inundaţii

13 judeţe din nordul şi nord-estul ţării sunt sub atenţionare cod galben de ploi până marţi, iar autorităţile fac evacuări şi acumulări controlate pentru evitarea producerii viiturilor.

Foto: Mediafax.

28 Iunie 2010, 18:43

Fluviul Dunărea şi râurile Prut şi Siret au atins debite maxime, în urma fenomenelor meteorologice din ultimele zile, iar autorităţile fac evacuări şi acumulări controlate pentru evitarea producerii viiturilor, consolidând digurile în zonele afectate.

Cotele Prutului au crescut la Rădăuţi Prut cu 47 de cm în ultimele şase ore, ne transmite corespondentul nostru Gina Poenaru. Se estimează că o a doua viitură va ajunge la Rădăuţi Prut în cursul acestei nopţi între orele 0:00 şi 3:00 şi că nivelul râului va fi cu doi metri mai mic decât cel înregistrat în 2008.

Oamenii aşteaptă cu bagajele făcute de trei zile să fugă din calea unei noi viituri, iar unii dintre ei şi-au mutat deja lucrurile la rude.

Râurile Siret şi Trotuş au în continuare debite foarte mari. Trotuşul a depăşit cota de atenţie cu 12 centimetri, în timp ce Siretul a depăşit cota de atenţie cu 85 de centimetri, acesta ajungând la un debit aproape de vărsare de 3.500 de metri cubi pe secundă, adică debitul normal al Dunării.

Potrivit directorului general al Administraţiei Naţionale "Apele Române", există în continuare riscuri de viituri rapide, cu formare de torenţi şi scurgeri de pe versanţi, însă până în prezent nu s-au înregistrat breşe în diguri.

73 de localităţi din 23 de judeţe au fost afectate de inundaţii în ultimele 24 de ore, iar o persoană din comuna Todireşti, judeţul Suceava, a fost dată dispărută, arată ultimul raport al Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Atenţionarea cod galben de ploi este valabilă până marţi

13 judeţe din nordul şi nord-estul ţării sunt sub atenţionare cod galben de ploi valabilă până marţi ne transmite corespondentul nostru Dan Vasiliu.

În judeţul Covasna sunt izolate 2 localităţi: Bita şi Leţnic, din cauza apelor care au acoperit căile de acces. Şi pe cursul superior al Oltului în judeţul Harghita au rămas izolate câteva case. În toate localităţile de pe malurile râurilor pentru care hidrologii au emis avertizări localnicii au construit diguri din saci de nisip pentru a-şi proteja locuinţele.

Probleme sunt şi în traficul rutier şi feroviar: DN 11B care leagă comuna Cosmeni de Târgu Secuiesc este închis de ieri din cauza apelor care se scurg de pe versanţi.

Pe DN 12 A circulaţia se desfăşoară pe un singur fir între localităţile Lunca de Sus şi Miercurea Ciuc din cauza surpării carosabilului mpe o distanţă de 40 de metri. La limita dintre judeţele Harghita şi Bacău, linia ferată a rămas suspendată peste un pârâu care şi-a schimbat cursul din cauza debitului crescut. Din acest motiv, CFR a anulat 19 trenuri care tranzitau acest sector, iar traficul va fi reluat imediat ce echipele operative trimise la faţa locului vor remedia situaţia.

România 28 Iunie 2010, 08:27

Mai multe zone din ţară, sub atenţionare de ploi

Meteorologii au emis o nouă atenționare cod galben de ploi, valabilă până marți la ora 9.00. Hidrologii au instituit cod roşu...

Mai multe zone din ţară, sub atenţionare de ploi
România 27 Aprilie 2025, 16:43

Incendiu la Spitalul Municipal din Rădăuți

Nu s-a impus evacuarea pacienților.

Incendiu la Spitalul Municipal din Rădăuți
România 27 Aprilie 2025, 15:34

Cursuri gratuite pentru admiterea la medicină

Ședințele de pregătire vor viza cele trei discipline de concurs.

Cursuri gratuite pentru admiterea la medicină
România 27 Aprilie 2025, 15:28

Proiectul de modificare a regulilor de pensionare pentru magistrați, în Senat

Vârsta de pensionare a magistraților va crește la 65 de ani, potrivit proiectului de lege.

Proiectul de modificare a regulilor de pensionare pentru magistrați, în Senat
România 27 Aprilie 2025, 13:47

ANPC a început controalele pe litoral

În două zile au fost verificate aproape 100 de restaurante, terase, magazine și hoteluri.

ANPC a început controalele pe litoral
România 27 Aprilie 2025, 13:05

Palatul Cotroceni, deschis publicului

Vizitatorii sunt așteptați cu activități interactive, o expoziție de autospeciale, simulări de apeluri la 112

Palatul Cotroceni, deschis publicului
România 27 Aprilie 2025, 13:05

CFR Călători a suplimentat trenurile spre litoral

Traficul va fi monitorizat și în funcție de cerere.

CFR Călători a suplimentat trenurile spre litoral
România 27 Aprilie 2025, 12:51

Preșcolarii și elevii se întorc la ore

În prima săptămână vor învăța însă doar trei zile.

Preșcolarii și elevii se întorc la ore