Magistrații primesc asigurări privind pensiile
Conducerea CSM a avut la sfârșitul acestei săptămâni discuții cu premierul Marcel Ciolacu.

13 Aprilie 2025, 11:25
Consiliul Superior al Magistraturii a primit asigurări că îngrijorările privind modificările legislative referitoare la pensionarea magistraților vor fi luate în considerare în cadrul dezbaterilor parlamentare asupra inițiativei coaliției de guvernare.
Conducerea CSM a avut la sfârșitul acestei săptămâni discuții cu premierul Marcel Ciolacu, căruia i-a expus nemulțumirile și obiecțiile magistraților în ceea ce privește adoptarea propunerii care vizează creșterea treptată a vârstei de pensionare și schimbarea modalității de calcul a pensiei de serviciu.
Inițiativa legislativă este în dezbatere publică până marți, termen până la care mai pot fi depuse și amendamente din partea parlamentarilor.
CSM a criticat anterior lipsa de transparență în elaborare a proiectului pe care coaliția de guvernare și-l dorește adoptat în regim de urgență pentru a debloca a treia tranșă de finanțare din PNRR.