MAE: Şapte cetăţeni români, decedaţi în accidentul aviatic de la Milano
La bordul aparatului pilotat de miliardarul Dan Petrescu se aflau opt persoane. Aeronava s-a prăbușit la scurt timp după ce decolase din Milano, în direcția Sardinia.

Articol de Radio România Actualităţi, 04 Octombrie 2021, 11:29
Ministerul Afacerilor Externe anunță că, potrivit informațiilor comunicate de autoritățile italiene, în urma demersurilor de identificare a victimelor incidentului aviatic de ieri de la Milano, s-a constatat că printre persoanele decedate se regăsesc șapte cetățeni români, care dețin cu toții și alte cetățenii.
La bordul aparatului pilotat de miliardarul Dan Petrescu se aflau opt persoane. Aeronava s-a prăbușit la scurt timp după ce decolase din Milano, în direcția Sardinia.
(RS)