Lucrările de reparaţii pe partea bulgară a Podului Prieteniei Giurgiu - Ruse încep pe data de 10 iulie
Lucrările, planificate în şase etape, vor dura în total doi ani, dar nu va exista o oprire totală a circulaţiei.
Articol de Sergiu Şteţ, 05 Iulie 2024, 11:24
Lucrările de reparaţii pe partea bulgară a Podului Prieteniei Giurgiu - Ruse încep pe data de 10 iulie, potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România, care preia un anunţ în acest sens făcut ieri de instituţia similară bulgară.
Lucrările, planificate în şase etape, vor dura în total doi ani, dar nu va exista o oprire totală a circulaţiei, astfel că vehiculele vor putea trece eşalonat în ambele sensuri pe banda pe care nu se lucrează.
Tronsonul bulgăresc al podului are o lungime de aproximativ un kilometru, iar de la punerea sa în funcţiune, acum 70 de ani, nu a mai beneficiat de reparaţii majore, ci doar punctuale.
Agenţia de Infrastructură Rutieră din ţara vecină îşi cere scuze şoferilor şi cetăţenilor oraşului Ruse pentru disconfortul creat, dar precizează că lucrările sunt necesare pentru siguranţa deplasării pe acest pod.