Ascultă Radio România Actualitaţi Live

LIVE UPDATES: Pericol de inundații în mai multe regiuni ale țării

Ploile afectează mai multe regiuni ale României.

Foto: Marcela Petcu.

Articol de Radiojurnal, 04 Iunie 2019, 18:43

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI - 4 iunie, ora 21:00) - 10 locuinţe modulare au fost transportate în comuna Săsciori din judeţul Alba pentru 10 familii ale căror case au fost distruse în urma inundaţiilor din ultimele zile, anunţă Ministerul de Interne. Acestea au fost trimise în urma solicitării transmise în timpul videoconferinţei pe tema efectelor fenomenelor hidro-meteo severe, videoconferinţă care a avut loc ieri, la sediul Ministerului de Interne. Familiile sinistrate, formate din peste 40 de adulţi şi copii, se vor putea muta chiar mâine în locuinţele modulare. Acestea vor fi racordate la reţeaua de alimentare cu curent electric şi au dotările necesare pentru a putea fi locuite. Cele 10 locuinţe modulare au fost puse la dispoziţie de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, în baza aprobării Guvernului. Aproape 18.700 de angajaţi ai MAI au intervenit în ultimele zile, împreună cu autorităţile locale, în sprijinul comunităţilor afectate de fenomenele hidro-meteo periculoase. Efectivele vor rămâne mobilizate în zonele cu probleme până la normalizarea situaţiei şi înlăturarea efectelor inundaţiilor.

Ora 20.15. Actiunea de la Todireni continuă. Foto: ISU Botoșani.

Ora 20.00. Corespondentul RRA Ioan Suciu relatează că pârâul Barzava a iesit din matca pe alocuri si a inundat doua case.Cinci persoane au fost evacuate. ISU Arad acționează la fata locului cu module de pompare de mare capacitate.

Ora 19.50, Gina Poenaru, Botoșani. ISU Botoșani a primit în ultima oră 9 apeluri de la oameni care au cerut ajutor după ce pentru gospodăriile lor au fost inundate.

"O gospodărie este în Todieni – intervin pompierii din Truşeşti, 3 în satul Cerneşti -intervin pompierii din Truşeşti, două în Todireni – unde au intervenit pompierii voluntari din comună, una în Călăraşi- intervine SVSU Călărași şi una în Hlipiceni – intervine SVSU Hlipiceni”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul ISU.

În Cernești două persoane au fost evacuate din autorturismul blocat în apă. Garda de Intervenție Săveni acționează în satul Crasnaleuca, comuna Coțușca, unde o casă și curtea acesteia au fost inundate.

În comuna Călăraşi,, în urma unei ploi torenţiale, drumul a fost acoperit complet de ape, inclusiv în zonele mai înalte, după ce canalele de colectare nu au mai făcut faţă torenţilor.

Județul Botoșani a fost sub incidenta unui COD ROȘU de vreme severă imediată pentru intervalul orar 18 – 19,30.

Rămâne sub incidența unui COD PORTOCALIU DE PRECIPITAȚII până pe 6 iunie, ora 23.

Ora 19.30. Gabriel Sava, corespondent RRA de Vrancea: Pompierii militari din cadrul Stației de Pompieri Panciu acționează, cu o autospecială, o motopompă transportabilă și o motopompă remorcabilă, pentru evacuarea apei din curtea unei gospodării din satul Sârbi, comuna Țifești.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI - 4 iunie, ora 19:01) - Circulaţia rutieră pe Drumul European 70 a fost reluată,cu puţin timp în urmă, după ce astăzi a fost întreruptă ore în şir din cauza apei acumulate în urma precipitaţiilor căzute, a transmis corespondentul RRA din judeţul Teleorman, Elena Stuparu.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI - 4 iunie, ora 19:00) - Mai multe localităţi din judeţul Timiş au fost inundate, în această după-amiază, după ce cantităţile de apă au depăşit şi 45 de litri pe metru pătrat. La această oră, se intervine pentru evacuarea apei din mai multe curţi şi case inundate din localităţile Sânnicolau Mare, Făget, Cladova, Bara şi Ierşnic, potrivit corespondentului Radio România Actualităţi Alina Bujancă. O ploaie torenţială a inundat şi mai multe cartiere din Deva, unde canalizările înfundate şi volumul mare al scurgerilor au făcut ca zone întinse din oraş să se umple de apă, punându-i în dificultate pe conducătorii auto, a precizat corespondentul Radio România Actualităţi Ilie Pintea.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI - 4 iunie, ora 18:04) - Întregul parcurs al Dunării va fi în următoarele două săptămâni sub coduri portocalii şi galbene de inundaţii. Astfel, de miercuri dimineaţă intră în vigoare un cod galben pentru judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman, prin care trece Dunărea, urmând ca sâmbătă fluviul să intre sub incidenţa unui cod portocaliu timp de aproximativ o săptămână, între Gruia şi Zimnicea, dar şi la Cernavodă şi Hârşova. În ţară majoritatea râurilor sunt sub coduri portocalii şi galbene de inundaţii pentru cel puţin două zile.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI - 4 iunie, ora 18:01) - Ploile căzute în ultimele ore au afectat zeci de localităţi din judeţul Olt. Cu o sinteză a celor întâmplate în zonă, vine acum corespondentul nostru în zonă, Laura Stoican.

Reporter: Peste 50 de gospodării din satele Bircii, Bălţaţi şi Mărgineni-Slobozia, ce aparţin de oraşul Scorniceşti, au fost inundate astăzi în urma ploilor abundente căzute în cursul dimineţii, pentru evacuarea apei acţionând echipaje de pompieri şi voluntari cu autospeciale şi autopompe. În zona Mărgineni-Slobozia, unde sunt cele mai multe gospodării inundate, pompierii acţionează cu o motopompă remorcabilă din cadrul Detaşamentului Slatina şi un buldoexcavator de la serviciul voluntar din localitate. Pompierii din Slatina mai intervin în acest moment cu o autospecială pentru supraînălţarea malului pârâului Teslui Muntean, pentru a se evita inundarea mai multor gospodării din zonă. Avertizarea hidrologică cod portocaliu se prelungeşte până mâine la ora 16:00, fiind preconizate creşterea de debite si niveluri pe afluenţii râului Olt, afluenţii râului Vedea şi pârâul Călmăţui.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI - 4 iunie, ora 18:00) - Este avertizare locală cu cod roşu de ploi torenţiale în mai multe localităţi din Botoşani. De altfel, întreaga Moldovă şi nord-estul Munteniei sunt până la ora 21:00 sub o avertizare mai amplă, de cod portocaliu de instabilitate atmosferică şi cantităţi de apă însemnate cantitativ. În restul ţării, cu excepţia a patru judeţe din nord-vest, este cod galben până dimineaţă, la ora 3:00.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI - 4 iunie, ora 17:00) - 10.000 de hectare de teren agricol sunt afectate de inundaţii şi de grindină în toată ţara, dar culturile nu sunt compromise, ci doar se află în pericol temporar, a declarat ministrul agriculturii, Petre Daea. Întrebat cum funcţionează sistemul antigrindină în condiţiile în care se înregistrează fenomene meteo extreme, ministrul a precizat că până în prezent au fost lansate în jur de 1.000 de rachete. Petre Daea a mai spus că o parte din culturile distruse de inundaţii se vor reînsămânţa. România se află de câteva săptămâni sub coduri galbene şi portocalii de averse torenţiale, vijelii şi grindină.

Etichete : ploi inundatii
Bugetul de stat pe 2025 intră în dezbaterea plenului reunit al Parlamentului
România 05 Februarie 2025, 10:32

Bugetul de stat pe 2025 intră în dezbaterea plenului reunit al Parlamentului

Bugetul de stat pe 2025 va intra, miercuri după-amiază, în dezbaterea plenului reunit al Parlamentului.

Bugetul de stat pe 2025 intră în dezbaterea plenului reunit al Parlamentului
Premierul Marcel Ciolacu se va întâlni cu ambasadorii statelor membre ale UE
România 05 Februarie 2025, 09:17

Premierul Marcel Ciolacu se va întâlni cu ambasadorii statelor membre ale UE

Premierul Marcel Ciolacu se va întâlni miercuri cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditaţi la Bucureşti.

Premierul Marcel Ciolacu se va întâlni cu ambasadorii statelor membre ale UE
Proba de evaluare a competențelor digitale în prima sesiune a examenului de bacalaureat
România 05 Februarie 2025, 09:12

Proba de evaluare a competențelor digitale în prima sesiune a examenului de bacalaureat

Candidații la prima sesiune a examenului de bacalaureat susțin, de miercuri și până vineri, proba de evaluare a competențelor...

Proba de evaluare a competențelor digitale în prima sesiune a examenului de bacalaureat
Nicu Patoi și Răzvan “Lapi” Lupu, între Prietenii de la Radio
România 05 Februarie 2025, 08:38

Nicu Patoi și Răzvan “Lapi” Lupu, între Prietenii de la Radio

Când cea mai bună chitară și cea mai bună percuție se întâlnesc, muzica vine de la sine.

Nicu Patoi și Răzvan “Lapi” Lupu, între Prietenii de la Radio
Peste 100.000 de români sunt diagnosticaţi anual cu cancer
România 05 Februarie 2025, 07:55

Peste 100.000 de români sunt diagnosticaţi anual cu cancer

Anul trecut numărul bolnavilor de cancer a crescut cu 2% faţă de anul 2023.

Peste 100.000 de români sunt diagnosticaţi anual cu cancer
Fermierii români vor beneficia şi anul acesta de apă gratuită pe infrastructura principală de irigaţii
România 05 Februarie 2025, 07:33

Fermierii români vor beneficia şi anul acesta de apă gratuită pe infrastructura principală de irigaţii

Fermierii români vor beneficia şi anul acesta de apă gratuită pe infrastructura principală de irigaţii, iar 50% din costurile...

Fermierii români vor beneficia şi anul acesta de apă gratuită pe infrastructura principală de irigaţii
Daniel David: Bugetul pentru educație, mai mare
România 04 Februarie 2025, 22:23

Daniel David: Bugetul pentru educație, mai mare

La Parlament continuă dezbaterile asupra bugetelor pentru principalii ordonatori de credite.

Daniel David: Bugetul pentru educație, mai mare
Buget 2025: Bugetul Ministerului Educației și Cercetării, aprobat de comisii
România 04 Februarie 2025, 22:16

Buget 2025: Bugetul Ministerului Educației și Cercetării, aprobat de comisii

Și proiectele de buget ale Ministerelor Transporturilor și Sănătății au primit aviz favorabil din partea comisiilor reunite.

Buget 2025: Bugetul Ministerului Educației și Cercetării, aprobat de comisii