Libertatea de exprimare, în dezbatere după atentatul de la Paris

Imediat după apariţia primelor ştiri privind atacul de la Paris, mai mulţi comentatori din România au luat atitudine faţă de evenimentele în desfăşurare.

Aproape toţi au identificat libertatea de expresie drept una dintre principalele teme de reflecţie ridicate de tragedia din capitala Franţei, alături de problemele privind securitatea din zilele noastre, migraţia şi fundamentalismul religios.

Comentatorii români sunt însă puternic divizaţi în privinţa interpretărilor legate de libertatea de expresie. Dacă unii cred că între publicarea caricaturilor Charlie Hebdo şi omorârea caricaturiştilor poate fi instituită o echivalenţă ("Dinte pentru dinte"), alţii argumentează că libertatea de expresie este din alt registru decât cel în care se ridică problema jignirii religioase.

Miercuri, la Paris, doi fraţi franco-algerieni au deschis focul în redacţia săptămânalului de satiră "Charlie Hebdo" şi au ucis 12 persoane dintre care opt redactori. O cronologie a evenimentelor care au urmat poate fi urmărită aici.

Cristian Tudor Popescu: "Jurnaliştii francezi au forţat nota pentru a-şi mări tirajul cu orice preţ"

Îmi amintesc că prin 2005 au aparut primele astfel de caricaturi cu profetul Mahomed, intr-un ziar european, in niste posturi satirice. Si s-a pus problema reproducerii lor in presa romaneasca. M-a sunat atunci presedintele Traian Basescu, in calitatea mea de presedinte al Clubului Roman de Presa, si am cazut de acord ca nu este bine, ca nu este deloc oportun si nu merita ca presa romana sa reproduca asa ceva. Si atunci, consiliul de onoare al Clubului Roman de Presa a formulat o recomandare catre toate publicatiile si televiziunile sa se abtina de la reproducere, recomandare care a fost respectata in buna masura.

Jurnalistii francezi au fortat nota intr-un mod cu care eu ca jurnalist nu sunt de acord. Cred cu tarie in libertatea noastra de expresie. Cred ca nimeni nu poate si nu trebuie sa ne interzica nimic cu exceptia legii, bineinteles, a incalcarii Constitutiei. Nu cred ca trebuie sa vina cineva sa ne impuna niste tabu-uri asupra unor subiecte, dar in acelasi timp cred ca trebuie sa ne impunem noi niste limite. Daca nu ne impunem noi niste limite, prin autoreglementare, care, din pacate, in Romania lipseste cu desavarsire, atunci libertatea noastra devine o libertate a haosului, o libertate a unei particule libere sa se miste brownian. Nu cred ca dorim asa ceva. Este nevoie de autolimitari, iar in acest caz, jurnalistii francezi au fortat nota exclusiv pentru a-si vinde revista, pentru a mari tirajul cu orice pret.

Cristian Tudor Popescu estesenior editor gandul.info; textul este un fragment dintr-o inregistrare audio aparuta pe siteul gandul.info, 7 ianuarie 2015.

-------------------------------------------------------------

Emil Hurezeanu: "Act criminal împotriva unor oameni care exercitau una dintre valorile fundamentale, pivotale, ale democrației: dreptul la expresie"

Mă despart categoric de opiniile prietenului meu Cristian Tudor Popescu, care vede și-n excesele unei anumite prese kitsch sau tabloidale motive de retorsiune sau de reacție - explică și așa posibilitatea unor reacții excesive. Nu! Cine măsoară indicativul, indicele de kitsch și tabloidal? Cine este arbitrul?

E vorba de libertatea de expresie. Sigur, are principii, are valori, are nuanțe, suntem liberi în interiorul libertății de expresie de a împărtăși sau nu una din nuanțele libertății de expresie. Nici mie nu-mi plac caricaturile care îngroașă trăsăturile fizice ale mahomedanilor sau ale rabinilor sau ale politicienilor de-un fel sau altul. Dar asta este lumea liberă. Aici nu este vorba de pedepsirea unor caricaturiști, a unor desenatori, eventual mai mult excesivi decât nostimi. Aici este vorba în mod evident de actul criminal, reprobabil, laș, terorist, împotriva unor oameni care în interiorul unei societăți deschise exercită una din valorile fundamentale, pivotale, ale democrației: dreptul la expresie.

Când cineva vine și-mi hașurează dreptul la expresie, îmi delimitează partea superioară de partea medie și de partea inferioară, gregară, ridicolă a dreptului de expresie, nu pot fi de acord cu asta. În interiorul libertății de expresie sunt de acord și cu această opinie, după cum nu mă pot împiedica să mi-o exprim pe a mea.

Emil Hurezeanu este ziarist; fragmentul prezentat este dintr-un interviu la Digi24 TV, 7 ianuarie 2015.

-------------------------------------------------------------

Andrei Pleşu: "Libertatea de expresie nu e libertatea să-ţi pui poalele-n cap"

Ceea ce însă sunt sigur e că atunci când ştii că pe lume există asemenea fanatici, e lipsit de înţelepciune să îi provoci, jucându-te cu simbolurile lor, ca şi cum ai juca popice. Libertatea de expresie nu e libertatea să-ţi pui poalele-n cap şi să-ţi baţi joc de alţii. Există limite, care ţin şi de civilizaţie şi de cultură şi de bună cuviinţă şi de civilizaţie interioară, până la urmă. Aşa, putem să luăm peste picior orice, cu riscurile care, iată, apar. Eu nu spun că e normal să reacţionezi cu gloanţe la bezmeticeala unor oameni care se distrează pe socoteala unor tradiţii, dar nici nu-i normal să tratezi cu atâta frivolitate lucruri care adună în jurul lor respectul şi viaţa spirituală a unor întregi comunităţi.

Eu cred că orice pe lumea asta, orice act al omului trebuie să-şi impună nişte limite, fiindcă altfel înnebunim. Da, trebuie văzut şi care e limita caricaturii. Dacă eu mă decid mâine să fac o caricatură în care mama prietenului meu apare într-o postură dizgraţioasă, nu-i frumos. Nu zic că trebuie interzis, dar ar trebui să existe o cenzură interioară, care să dicteze un comportament normal. Până unde poate merge libertatea unei caricaturi nu ştiu. Eu sunt la fel de enervat când văd texte literare, piese de teatru sau caricaturi care fac glumiţe pe socoteala lui Iisus sau a lui Moise sau a cultelor indiene, pe cât sunt de enervat când văd caricaturi care se distrează bătându-şi joc de profetul Mahomed. Sunt lucruri de care e bine să nu te atingi cu atâta nonşalanţă. Nonşalanţa e o formă de nesimţire până la urmă şi nesimţirea trebuie să-şi găsească o anumită limită.

Andrei Pleşu, eseist, fragment de interviu acordat postului de radio RFI, 8 ianuarie 2015.

-------------------------------------------------------------

Dan Alexe: "Intelectualitatea s-a arătat lașă, habotnică, defetistă, lipsită de umor"

In loc de empatie cu victimele de la Charlie Hebdo, mulți s-au discalificat moral, inclusiv docți comentatori de la noi, criticând morții și făcându-se complicii unei abominabile crime impotriva spiritului pe care ei pretind că il reprezintă.

Intelectualitatea română s-a arătat lașă, habotnică, defetistă, lipsită de umor. Generațiile mai tinere au comentat absurd despre o libertate a presei și a spiritului pe care nu o cunosc, sugerând că ziariștii de la Charlie Hebdo trebuiau “să nu se bage”, “să tacă”, sau că “au exagerat”.

Nimic, dar absolut nimic nu trebuie să fie dincolo de ironie și sarcasm și îndoială. Pentru asta, acum două secole, am avut Iluminismul și pe Voltaire și critica religiilor.

Idioții ovini care scriu chiar și după acest scuipat in fruntea civilizației că nu trebuie provocat sacrul sînt cei care ne fac să pierdem în fața bărboșilor.

Libertatea include punerea în discuție a oricărui mit și ideologie impuse. Orice compromis duce la pierderea libertății. Nu există nuanțe, altfel decât iluzii efemere.

În libertate nu există blasfemie.

Dan Alexe, jurnalist şi regizor, fragment dintr-un text aparut pe blogul personal, 9 ianuarie 2015.

-------------------------------------------------------------

Sorin Ioniţă: "Libertatea de exprimare nu se subsumează gustului personal"

Libertatea de exprimare e în acest caz un principiu care trebuie apărat fără rezerve. El nu se subsumează gustului personal sau stilisticii, pentru că atunci deschidem o cutie a Pandorei şi vom constata că nu-l vom mai putea susţine niciodată, deoarece va fi totdeauna cineva ofensat estetic prin preajmă. Libertatea de a critica aspecte ale unor religii, chiar ireverenţios, e şi o garanţie contra unei puteri opresive, de orice natură ar fi ea. Iar când cineva ajunge să omoare în numele unei religii, chiar dacă e repudiat (cu jumătate de gură) de comunitate, este exact semnul că religia respectivă are aspecte ce trebuie urgent criticate în public.

Dacă ne împiedicăm la chestiuni ce păreau atât de limpezi, ce şanse avem să discutăm serios şi cu argumente cauzele tragediei de zilele astea? Nu vi se pare că e un mare pericol să ne împotmolim în falsa dispută dacă islamul este “în realitate, pe fond” o religie a păcii sau războiului care e inevitabil să producă asemenea patologii sociale, deci trebuie luate măsuri în consecinţă (care or fi alea?). Pe de-o parte avem limba de lemn pioasă a multi-culti, care, exersată mai mult în omiletică sau căutarea perpetuă de inamici prin debara, şi-a pierdut obişnuinţa dezbaterii cu sens; de cealaltă, o viziune a ciocnirii civilizaţiilor de bandă desenată, ca în autocolante cu Rahan, în care civilizaţii şi epoci complicate sunt reduse la o schemă de carton, pentru uzul diverşilor Moromeţi de berărie. Pe scurt, o pierdere de vreme şi o caricatură de provincialism intelectual.

Sorin Ioniţă, eseist, fragment de articol apărut pe platforma online contributors.ro, 9 ianuarie 2015.

-------------------------------------------------------------

Ion Cristoiu: "Dinte pentru dinte!"

Nu există libertate de expresie absolută, cum nu există nici libertate absolută.

Limitele libertății de expresie sunt în noi, în ziariști, și ele țin de cei șapte ani de acasă, de bun simț, de sensibilitate, de civilizație în ultimă instanță. Milioane de francezi de religie musulmană s-au format în credința că nu există mai mare blasfemie decît cea de ați bate joc de Profetul Mahomed.

Cei de la Charlie Hebdo știau asta. Mai mult văzuseră reacțiile furioase ale musulmanilor din Franța. Poate că, excepție făcînd cîțiva descreierați, nimeni nu s-a gîndit să-i masacreze.

Sunt sigur însă că stîrneau ura credincioșilor musulmani. Ei totuși au continuat s-o facă. De ce? Pentru că lipsiți de talent de umoriști (caricaturile din ultimul număr, cel pe care l-am luat de la Paris, sunt de tristețea unei masturbații la rece), redactorii au apelat la eterna șmecherie mizeră a celor care n-au talent de ziariști:

Provocarea, provocarea care aduce publicitate gratuită și, prin asta, tiraj. Un anunț din pagina 3 a numărului din 7 ianuarie 2015, dezvăluie că revista se confrunta cu mari probleme financiare, ivite din tirajul slăbuț.

Zece dintre redactorii revistei au fost masacrați de doi descreierați, care au găsit de cuviință că, astfel, spală ofensa adusă milioanelor de credincioși musulmani. Cei doi au fost lichidați de forțele de ordine franceze.

Dinte pentru dinte!

Și cu asta basta!

Ion Cristoiu, ziarist, fragment de articol apărut în publicaţia online reportervirtual.ro, 11 ianuarie 2015.

-------------------------------------------------------------

Mihai Şora: A pricepe vs. a înţelege

A „pricepe“ este totuna cu a desluși înlănțuirea „cauză-efect“ a unui șir de evenimente: în sensul acesta, poate fi pricepută până și o crimă. A „înțelege“ implică o comuniune la nivel de adâncime, deci la nivelul personalizat al făptuirii în cauză. Priceperea presupune distanța, atenția rece, detașată și congelată, în vreme ce înțelegerea este identificarea cu, adeziunea la.

Poți foarte bine pricepe un lucru fără să ai vreo aderență la el. Altfel spus: poți să pricepi un fenomen fără să înțelegi, în realitate, conținutul fierbinte al acelui fenomen.

Așa îmi explic faptul că există, chiar printre cei inteligenți, erudiți și bine-intenționați, oameni care pricep ce s-a întâmplat la Paris zilele-acestea, fără să înțeleagă – de fapt – nimic. Oameni care, deși condamnă crima (ca fiind ceea ce este: o monstruozitate), sunt incapabili de elementara empatie cu una dintre valorile umanității, și anume: viaţa.

Acești oameni nu vor putea fi niciodată convinși de absurditatea unor formule ca „Je ne suis pas Charlie“ sau „Sunt Charlie dacă…“. Tocmai în acest „dacă“, tocmai în fixarea – de către ei – a unei condiții, oricare ar fi această condiție, constă lipsa lor de empatie. „Da, dar…“ este expresia priceperii, nu a înțelegerii. Când te declari rănit în convingerile tale religioase din cauza unei caricaturi – repet: a unei caricaturi – înseamnă că edificiul credinței tale este, de fapt, șubred, construit pe nisipuri mișcătoare.

Mă tem că există, printre noi, mai mulți ayatollahi fundamentaliști decât s-ar bănui.

Mihai Şora, filosof, postare pe contul personal de Facebook, 11 ianuarie 2015.

Ştirile privind atacul de la Paris pot fi găsite pe portalul nostru.