Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Legea pensiilor a fost promulgată

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, decretul de promulgare a legii privind sistemul unitar de pensii publice, după ce Curtea Constituţională a decis că actul normativ respectă legea fundamentală a ţării.

Legea pensiilor a fost promulgată
Legea pensiilor a fost promulgată.

15 Decembrie 2010, 20:30

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, miercuri, legea privind sistemul unitar de pensii publice, declarată constituţională.


Curtea Constituţională a decis, miercuri, că proiectul este constituţional şi a respins astfel, sesizarea PNL privind neconstituţionalitatea legii.

Legea pensiilor, reexaminată de parlament la solicitarea şefului statului, prin care se stabileşte vârsta standard de pensionare de 63 de ani la femei şi de 65 de ani la bărbaţi, a fost adoptată în 7 decembrie, de plenul Camerei Deputaţilor.

Camera Deputaţilor, for legislativ decizional în acest caz, a adoptat proiectul de lege în luna septembrie, iar opoziţia a acuzat rezultatul votului, susţinând că în sală nu au fost suficient de mulţi parlamentari pentru ca actul normativ să treacă.

Opoziţia a acuzat-o pe Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, că nu a numărat corect voturile, deoarece în plen nu erau decât aproximativ 80 de parlamentari.

Ca urmare, votul a fost contestat la Curtea Constituţională, care a stabilit că legea este constituţională.

Ulterior, preşedintele Traian Băsescu a cerut reexaminarea, considerând că vârsta standard de pensionare pentru femei ar trebui să fie de 63 de ani şi nu de 65 de ani, cum stabilea iniţial actul normativ.

Documentul s-a întors astfel în Parlament, fiind adoptat săptămâna trecută.

Președinta CE, mesaj la 35 de ani de la Revoluție: România și Europa își amintesc de sacrificiul lor
România 22 Decembrie 2024, 17:21

Președinta CE, mesaj la 35 de ani de la Revoluție: România și Europa își amintesc de sacrificiul lor

Mesajul preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la 35 de ani de la Revoluţia Română.

Președinta CE, mesaj la 35 de ani de la Revoluție: România și Europa își amintesc de sacrificiul lor
Unde sunt condiții bune de schiat în țară
România 22 Decembrie 2024, 16:55

Unde sunt condiții bune de schiat în țară

Turist: Noi mereu mergeam în Poiană, dar aici e superb.

Unde sunt condiții bune de schiat în țară
Consultări la Palatul Cotroceni
România 22 Decembrie 2024, 13:36

Consultări la Palatul Cotroceni

La Palatul Cotroceni au fost invitate pentru discuții toate partidele parlamentare, dar deja reprezentanții AUR au boicotat...

Consultări la Palatul Cotroceni
FOTO: Victimele revoluţiei din 1989, comemorate la Sala Radio
România 22 Decembrie 2024, 13:18

FOTO: Victimele revoluţiei din 1989, comemorate la Sala Radio

La monumentul din fața Sălii Radio, foști și actuali angajați ai Radiodifuziunii Române, cadre militare și reprezentanții...

FOTO: Victimele revoluţiei din 1989, comemorate la Sala Radio
Medici: În perioada sărbătorilor de iarnă cuvântul de ordine ar trebui să fie "cumpătare"
România 22 Decembrie 2024, 12:47

Medici: În perioada sărbătorilor de iarnă cuvântul de ordine ar trebui să fie "cumpătare"

Excesele alimentare sau de băuturi alcoolice pot avea uneori consecințe mortale. În toate județele, în zilele de sărbătoare...

Medici: În perioada sărbătorilor de iarnă cuvântul de ordine ar trebui să fie "cumpătare"
Patronatele și sindicatele din turism, nemulțumite de posibila eliminare a voucherelor de vacanță
România 22 Decembrie 2024, 12:04

Patronatele și sindicatele din turism, nemulțumite de posibila eliminare a voucherelor de vacanță

Proprietarii de hoteluri și pensiuni din Clisura Dunării și Băile Herculane spun și ei că posibila eliminare a tichetelor de...

Patronatele și sindicatele din turism, nemulțumite de posibila eliminare a voucherelor de vacanță
MAE: 9 cetățeni români, evacuați de pe insula Mayotte
România 22 Decembrie 2024, 11:41

MAE: 9 cetățeni români, evacuați de pe insula Mayotte

Nouă cetățeni români care se aflau în insula Mayotte au fost preluaţi de o aeronavă aparținând Forțelor Aeriene Franceze.

MAE: 9 cetățeni români, evacuați de pe insula Mayotte
Eroii Revoluţiei, comemoraţi la Monumentul din fața Sălii de Concerte a Radiodifuziunii Române
România 22 Decembrie 2024, 10:23

Eroii Revoluţiei, comemoraţi la Monumentul din fața Sălii de Concerte a Radiodifuziunii Române

11 persoane și-au pierdut viața pentru a apăra Radioul public, una dintre instituțiile asupra căreia, în urmă cu 35 de ani, a...

Eroii Revoluţiei, comemoraţi la Monumentul din fața Sălii de Concerte a Radiodifuziunii Române