Ascultă Radio România Actualitaţi Live

"Lanţ de nereguli" în cazul accidentului de la Iaşi

Autorităţile au descoperit numeroase nereguli care au precedat tragicul accident petrecut vineri în judeţul Iaşi, în urmă căruia 13 persoane şi-au pierdut viaţa.

"Lanţ de nereguli" în cazul accidentului de la Iaşi
Echipajele de intervenţie au dezmembrat microbuzul pentru evacuarea celor prinşi între fiare. Foto: Mediafax

Articol de Ionuţ Dragu, 15 August 2009, 10:28

Șoferul microbuzului implicat în gravul accident petrecut vineri în apropierea localităţii ieşene Scânteia deţinea permis auto categoria B, insuficient pentru a realiza transport de persoane. Acesta, numai în ultimul an, primise şapte sancţiuni ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie, a declarat directorul Autorităţii Rutiere Române Iaşi, Cristian Foia.

De asemenea, firma de transport persoane, care deţinea microbuzul în cauză, nu obţinuse trasee prin licitaţie în zona unde s-a întâmplat accidentul. 13 oameni şi-au pierdut viaţa, iar alţi trei au fost grav răniţi, după ce şoferul unui microbuz, care transporta 16 persoane, a ignorat semnalele acustice la o trecere peste calea ferată şi a fost lovit în plin de un tren.

Cei trei supravieţuitori ai accidentului, între care şi şoferul microbuzului, se află în prezent în stare critică şi sunt internaţi la Secţia de terapie intensivă a Spitalului de Urgenţă din Iaşi.

Parchetul Curţii de Apel Iaşi a declanşat verificările privind împrejurările în care s-a produs accidentul.

Etichete : accident sofer tren
Funcționarea sistemului judiciar, „grav amenințată”
România 23 Aprilie 2025, 10:24

Funcționarea sistemului judiciar, „grav amenințată”

CSM a avizat negativ inițiativa legislativă care schimbă regulile de pensionare în magistratură.

Funcționarea sistemului judiciar, „grav amenințată”
Comemorare a celor căzuți pe frontul de vest în cel de-Al Doilea Război Mondial
România 23 Aprilie 2025, 10:13

Comemorare a celor căzuți pe frontul de vest în cel de-Al Doilea Război Mondial

Manifestările, începute marți în fața Universității Naționale de Apărare "Carol I" din București, continuă până pe 28 aprilie.

Comemorare a celor căzuți pe frontul de vest în cel de-Al Doilea Război Mondial
Programul Noua Casă 2025: Avans minim de 5%
România 23 Aprilie 2025, 09:17

Programul Noua Casă 2025: Avans minim de 5%

Apel matinal - invitat Cătălin Leonte, directorul general al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.

Programul Noua Casă 2025: Avans minim de 5%
Comunitatea Romano-Catolică din România îi aduce un omagiu Papei Francisc
România 23 Aprilie 2025, 08:31

Comunitatea Romano-Catolică din România îi aduce un omagiu Papei Francisc

Bisericile romano-catolice organizează Liturghii în amintirea Papei Francisc.

Comunitatea Romano-Catolică din România îi aduce un omagiu Papei Francisc
Ziua Forțelor Terestre
România 23 Aprilie 2025, 07:40

Ziua Forțelor Terestre

Ceremonii militare și religioase vor fi organizate în țară, la monumentele închinate eroilor.

Ziua Forțelor Terestre
Creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Gheorghe
România 23 Aprilie 2025, 07:38

Creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Gheorghe

Aproape un milion de români își serbează astăzi onomastica.

Creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Gheorghe
Vârsta de pensionare a judecătorilor va crește de la 48 la 65 de ani
România 23 Aprilie 2025, 07:24

Vârsta de pensionare a judecătorilor va crește de la 48 la 65 de ani

Proiectul de lege care schimbă radical regulile de pensionare a magistraților urmează să fie supus votului în plenul Camerei...

Vârsta de pensionare a judecătorilor va crește de la 48 la 65 de ani
Preşedintele interimar Ilie Bolojan va participa la funeraliile Suveranului Pontif
România 23 Aprilie 2025, 04:33

Preşedintele interimar Ilie Bolojan va participa la funeraliile Suveranului Pontif

Astăzi începe pelerinajul la căpătâiul Papei Francisc, care a murit luni, la 88 de ani.

Preşedintele interimar Ilie Bolojan va participa la funeraliile Suveranului Pontif