București: În prima oră, au votat aproape 20.000 de persoane
Alegătorii pot răspunde în Capitală și la referendumul inițiat de primarul general.
Articol de Oana Bâlă, 24 Noiembrie 2024, 08:48
La București au votat, în prima oră de la deschiderea urnelor, aproape 20.000 de persoane.
Alegătorii pot răspunde în Capitală și la referendumul inițiat de primarul general.
Până acum, doar câțiva alegători au venit pentru a-și exprima opțiunea electorală la cele două secții de votare amplasate în incinta Liceului Jean Monet din capitală.
Dacă în alți ani vârstnicii erau cei care veneau primii să voteze, astăzi am observat că tinerii și persoanele de vârstă mijlocie s-au prezentat la vot chiar când s-au deschis secțiile de votare, adică în urmă cu o oră.
Am stat de vorbă cu primii votanți pentru a afla ce așteptări au de la viitorul președinte și de ce au ales să voteze atât de devreme. Ce așteptați de la viitorul președinte al României?
- Să fie un pic mai aproape de oameni.
Pentru ce ați votat?
- Pentru păstrarea valorilor europene și pentru un București mai bun, ceea ce sper să se întâmple în următoarea perioadă.
Aţi venit la prima oră, la 7:00.
- Da, întotdeauna vin, pentru că votul este extrem de important. Este un drept cucerit cu greu, dar în același timp și o obligație.
În București, în același timp cu primul tur al alegerilor prezidențiale, cetățenii cu drept de vot sunt chemați și la referendum.
Sunt trei întrebări pe buletinele de vot legate de organizare administrativ-financiară a capitalei, dar și de prevenirea consumului de droguri în școli.