Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Klaus Iohannis i-a întâmpinat pe militarii NATO dislocaţi în România

Alături de militarii români, americani, italieni, germani și olandezi, la Kogălniceanu au sosit, începând cu 1 martie, și primele detașamente terestre din Forța de Răspuns a NATO.

Klaus Iohannis i-a întâmpinat pe militarii NATO dislocaţi în România
Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu. Foto: Sorin Cealera.

Articol de Sorin Cealera, Constanța, 06 Martie 2022, 19:14

Președintele României, Klaus Iohannis, prim-ministrul Nicolae Ciucă și ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, au fost, astăzi, gazdele ministrului francez al Apărării, Florence Parly, în Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu.

Franța a trimis în România 500 de militari, ca parte a Forței de Răspuns a NATO la agresiunea armată a Federației Ruse împotriva Ucrainei.

În fața acestei amenințări reale la adresa securității europene, oficialii români și francezi au transmis un mesaj de solidaritate și au accentuat faptul că prezența întărită a NATO în flancul estic este o garanție de securitate pentru toate țările aliate.

Vizita comună a ministrului francez al Apărării și a înalților oficiali români în baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu s-a desfășurat în prezența a peste 1000 de militari din 7 țări NATO.

Alături de militarii români, americani, italieni, germani și olandezi, la Kogălniceanu au sosit, începând cu 1 martie, și primele detașamente terestre din Forța de Răspuns a NATO: 500 de militari francezi și mijloace tehnice din Batalionul 27 Vănători de Munte de la Annecy, cărora li se vor alătura în curând și 300 de militari belgieni. Președintele României, Klaus Iohannis, li s-a adresat astăzi tuturor.


Klaus Iohannis: Dragi militari, prezența dumneavoastră pe teritoriul României reprezintă expresia cea mai concretă a coeziunii și unității aliate în efortul nostru colectiv de a asigura o prezență robustă în cadrul posturii de apărare și descurajare a NATO pe flancul estic. Faptul că dumneavoastră sunteți aici le va da românilor și mai multă încredere că, indiferent de evoluțiile din perioada următoare, România beneficiază de garanții de securitate și de protecție ca niciodată în istoria sa.

Ministrul francez al Apărării, Florence Parly, a condamnat agresiunea Rusiei și a aplaudat eroismul poporului ucrainean și pe cel al președintelui Volodimir Zelensky, transmițînd totodată un mesaj puternic României.

Florence Parly: Neînfricarea lor ne obligă. Întreaga Europă are menirea de a lua parte la acest efort, însă dumneavoastră sunteți în linia întâi. Pentru toți cei pe care îi primiți, dumneavoastră sunteți chipul Europei. Vă asigurăm că Franța va fi întotdeauna alături de România pentru a apăra interesele și valorile noastre.

Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, a accentuat faptul că agresiunea militară rusă din Ucraina reprezintă cea mai gravă amenințare la adresa securității euro-atlantice din ultimele decenii și că prezența militară NATO în România oferă garanții absolute de securitate pentru toți aliații, iar orice agresiune asupra unei țări membre va fi privită ca un atac asupra tuturor.

Nicolae Ciucă: Vă mulțumesc dumneavoastră, militarilor care sunteți astăzi prezenți! Arată cât de puternică este solidaritatea noastră, a membrilor NATO. Vă rog să primiți, doamnă Florence Parly, mulțumirile Guvernului României pentru decizia Franței de a fi alături de România în aceste momente complicate la granițele NATO. Apreciem, în egală măsură, deciziile luate de guvernele din statele aliate de a trimite militari în România.

La sfârșitul ceremoniei, oficialii au interacționat cu militarii francezi, olandezi, americani, italieni, germani și români prezenți la eveniment. Președintele Klaus Iohannis a dialogat cu comandanții detașamentelor și s-a fotografiat alături de militari, împreună cu doamna Florence Parly, cu premierul Nicolae Ciucă, cu ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu și șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu.

La Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu se află acum detașamente de infanterie, de desant aerian, precum și piloți și personal tehnic pentru 14 aeronave Eurofighter Typhoon din Italia și Germania, care se alătură aeronavelor române și altor 8 aeronave F16 Fighting Falcon americane în misiunile de Poliție Aeriană Întărită, contribuind la dezvoltarea capacității de reacție și descurajare a NATO în flancul estic.

VIDEO: Klaus Iohannis i-a întâmpinat pe militarii NATO dislocaţi în România. Sursa video: Sorin Cealera.

(RS)

Argeș: Incendiul de lângă Cetățeni, provocat cel mai probabil de o neglijență umană
România 20 Aprilie 2025, 17:10

Argeș: Incendiul de lângă Cetățeni, provocat cel mai probabil de o neglijență umană

ISU Argeș: Suprafața afectată este undeva la 30 de hectare.

Argeș: Incendiul de lângă Cetățeni, provocat cel mai probabil de o neglijență umană
Crește riscul de inundații pe Prut
România 20 Aprilie 2025, 17:07

Crește riscul de inundații pe Prut

Hidrologii au emis o avertizare cod galben în acest sens, valabilă de la ora 23:00 până marți, la ora 9:00.

Crește riscul de inundații pe Prut
Alertă de urs pe o stradă din Bușteni
România 20 Aprilie 2025, 16:08

Alertă de urs pe o stradă din Bușteni

Localnicii și turiștii au fost avertizați prin sistemul RO-ALERT.

Alertă de urs pe o stradă din Bușteni
Ghidul de finanțare în cadrul programului "Rabla pentru tractoare", publicat
România 20 Aprilie 2025, 14:46

Ghidul de finanțare în cadrul programului "Rabla pentru tractoare", publicat

Ministrul mediului i-a avertizat însă pe oameni și cu privire la eventualii intermediari.

Ghidul de finanțare în cadrul programului "Rabla pentru tractoare", publicat
Peste 530 de șoferi au rămas fără permise de conducere în ultimele 24 de ore
România 20 Aprilie 2025, 14:45

Peste 530 de șoferi au rămas fără permise de conducere în ultimele 24 de ore

Polițiștii rutieri au depistat în trafic aproape 100 de șoferi care conduceau sub influența alcoolului sau a substanțelor...

Peste 530 de șoferi au rămas fără permise de conducere în ultimele 24 de ore
Stațiunea Băile Herculane, aproape plină de turiștii veniți de sărbătorile de Paști
România 20 Aprilie 2025, 13:14

Stațiunea Băile Herculane, aproape plină de turiștii veniți de sărbătorile de Paști

La Băile Herculane au venit să petreacă sărbătorile pascale chiar și români din afara țării.

Stațiunea Băile Herculane, aproape plină de turiștii veniți de sărbătorile de Paști
Învierea Domnului, sărbătoare marcată anul acesta de toate confesiunile la aceeași dată
România 20 Aprilie 2025, 13:08

Învierea Domnului, sărbătoare marcată anul acesta de toate confesiunile la aceeași dată

Creștinii sărbătoresc duminică Învierea Domnului.

Învierea Domnului, sărbătoare marcată anul acesta de toate confesiunile la aceeași dată
Posibilă suspendare a amenzilor în sistemul RO e-Transport
România 20 Aprilie 2025, 10:39

Posibilă suspendare a amenzilor în sistemul RO e-Transport

Proiectul de OUG lansat de Ministerul de Finanțe prevede amânarea amenzilor aplicate transportatorilor până la sfârșitul anului.

Posibilă suspendare a amenzilor în sistemul RO e-Transport