Judeţul Botoşani - s-au înmulţit cazurile de animale cu rabie
Specialiștii cred că o explicaţie ar fi numărul mare de vulpi şi, mai nou, de şacali din Lunca Siretului.
Articol de Radiojurnal, 25 August 2023, 19:18
În judeţul Botoşani s-au înmulţit cazurile de animale cu rabie, iar specialiştii cred că o explicaţie ar fi numărul mare de vulpi şi, mai nou, de şacali din Lunca Siretului. Corespondenta RRA, Gina Poenaru, transmite că în prezent sunt confirmate trei focare în Cândeşti şi Şendriceni la bovine, iar în Vlădeni la un câine.
În total, şapte focare de rabie au fost semnalate de la începutul acestui an pe teritoriul judeţului, aproximativ dublu faţă de 2022. Medicii veterinari fac un apel la cetăţenii din zonă să-şi vaccineze animalele şi să sesizeze imediat dacă apar forme de agresivitate sau de paralizie la animalele din gospodărie, semne clare ale rabiei.
Un avertisment a fost direcţionat şi către primari cu privire la câinii fără stăpân din localităţi, care reprezintă un risc de transmitere la om mult mai mare decât animalele sălbatice.