Incident la un centru de examen din judeţul Sălaj
Un candidat a reuşit să fotografieze subiectele exact în momentul primirii lor.
Articol de Adrian Lungu, Sălaj, 02 Iulie 2024, 13:20
La un centru de examen din judeţul Sălaj un incident grav a marcat, ieri, desfăşurarea probei scrise la Limba şi Literatura Română a examenului de Bacalaureat.
Un candidat a reuşit să fotografieze subiectele exact în momentul primirii lor, la ora 9:04, iar imaginea a fost rapid distribuită pe diverse platforme de socializare.
Oficialii Inspectoratului Şcolar au confirmat incidentul şi au precizat că a fost sesizată poliţia, în prezent fiind o anchetă în desfăşurare.