Începutul de an a adus recorduri de temperaturi în mai multe regiuni din ţară
Începutul de an a adus recorduri de temperaturi în mai multe regiuni din ţară.
Articol de Florin Lepădatu, 03 Ianuarie 2023, 10:13
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI - Începutul de an a adus recorduri de temperaturi în mai multe regiuni din ţară. În Muntenia şi Moldova, diferenţele faţă de normalul perioadei au fost şi de 10-15 grade, în primele două zile din 2023. Întreaga săptămână va rămâne relativ călduroasă, ne-a declarat Mihai Timu, de la Administraţia Naţională de Meteorologie.
Mihai Timu: ”1 şi 2 ianuarie au adus temperaturi cu mult peste normalul perioadei în cea mai mare parte a țării, abateri și de peste 10-15 grade la temperaturile maxime. În aceste zile am înregistrat recorduri zilnice, dar chiar și lunare, la mai multe stații meteorologice, dar cu precădere cele din Muntenia și Moldova, unde s-au înregistrat temperaturi, de exemplu, pe 1 ianuarie, am avut 19-20 de grade în nordul Moldovei, iar ieri, în zona deluroasă a Munteniei am înregistrat 21 de grade la Pătârlagele, Câmpina, şi Târgovişte, cu 17 grade la București și rămânem cu temperaturile ridicate și pe parcursul acestei săptămâni. În privința vremii, în zilele următoare ne așteptăm la precipitații temporare în nordul și centru teritoriului, ploi în zonele joase, iar în zona Carpaților Orientali vor predomina treptat ninsorile și se va depune strat de zăpadă.”
Prognoza pe întreaga lună a meteorologilor arată că temperaturile se vor apropia de cele specifice acestei perioade abia din 23 ianuarie. Până atunci, va fi ceva mai cald, iar ploile vor cădea la început în nord şi treptat, spre sfârşitul lunii, în vest, sud-vest şi estul ţării.