În zona Olteniei sunt drumuri judeţene închise, oameni izolați și gospodării inundate
Drumurile Judeţene 606B Greceşti - Busu şi 606C Secu - Gropanele au fost închise. Și un drum din localitatea Botoşeşti-Paia a fost inundat.
Articol de Radiojurnal, 17 Iunie 2023, 00:30
Circa 100 de persoane din localitatea Mălăeşti au rămas izolate după ce podul de leagătură cu localitatea Goieşti a căzut. Persoanele nu vor să fie evacuate, a transmis ISU Oltenia. Au fost închise drumurile judeţene 606B Greceşti - Busu şi 606C Secu - Gropanele. Detaşamentul 1 de Pompieri a intervenit cu o autospecială pentru scoaterea a două persoane blocate în autoturism, după ce un drum din localitatea Botoşeşti-Paia a fost inundat.
Pompierii doljeni intervin şi în Busu, Gropanele, Bogea, Filiaşi şi Craiova pentru evacuarea apei din gospodării, iar Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă acţionează în Şimnicu de Sus, Clenişa, Greceşti, Carpen, Unirea, Braloştiţa, Argetoaia, Şopot, Caraula şi Goieşti, a informat corespondentul RRA Florin Firu.