În România, şcoala "face puţin şi prost şi face formă fără fond şi-şi fură căciula"

Daniela Petrican: Elevul de clasa a VIII-a de la Colegiul Naţional "Alexandru Papiu Ilarian" din Târgu Mureş, care şi-a agresat fizic diriginta, lovind-o cu pumnii şi picioarele, a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie.
Cătălin Cîrnu: Pe scurt, ce s-a mai întâmplat, oamenii legii au fost chemaţi de două ori la şcoala respectivă. Mai întâi, pentru că elevul fumase în clasă şi făcuse gesturi obscene, motiv pentru care a fost amendat cu 500 de lei. După plecarea poliţiştilor, elevul de 15 ani s-a întors în şcoală împreună cu mama lui, au aşteptat-o pe profesoară pe hol şi au ameninţat-o cu moartea.
Daniela Petrican: Într-o izbucnire de furie, băiatul i-a aplicat apoi dirigintei mai multe lovituri. Un echipaj de poliţie a fost chemat din nou la şcoală, iar agresorul şi mama lui au fost ridicaţi pentru cercetări.
Cătălin Cîrnu: Despre violenţa în şcoli discutăm cu invitatul "Apelului matinal" de astăzi, profesorul Marian Staş, expert în educaţie şi preşedintele Asociaţiei Clubul Liderii Mileniului Trei. Bună dimineaţa!
Marian Staş: Bună dimineaţa! Mulţumesc pentru invitaţie.
Cătălin Cîrnu: Mulţumim că aţi acceptat-o. Trebuie repede să ne amintim şi de cazul din Ploieşti, liceul, parcă, "Spiru Haret, atunci când un fost licean a înjunghiat o profesoră. Sunt cazuri pe ici pe colo apărute. Dar strict la întâmplările din Târgu Mureş, cum ar fi trebuit să se procedeze, mai ales după sosirea primului echipaj de poliţie?
Marian Staş: Eu cred că lucrurile au evoluat corect aşa în şcoală, nu acolo, de fapt, e problema, în opinia mea, pentru că e limpede că a fost un eveniment bulversant care s-a derulat în timp scurt. Am urmărit aşa, înregistrări la televizor, cu intervenţiile profesorilor etc., dar cred că problema e un pic mai profundă şi trece dincolo de şcoală şi mă refer la ceea ce înseamnă impactul mediului extern asupra şcolii. Sunt două lucruri diferite aici.
Cătălin Cîrnu: Da, prima reacţie care...
Marian Staş: Vă prezint, cum să zic, lectura mea şi am să vă cer îngăduinţa să vă spun ce mi-a atras mie atenţia. În primul rând, liceul este foarte bun, un liceu de top, să zic aşa, din Târgu Mureş, din ţară, ceea ce exclude povestea cu mediul socio-economic, cartiere, şcoli mai slabe şi aşa mai departe. În al doilea lea rând, faptul că poliţiştii au reţinut copilul 24 de ore e un lucru extrem, extrem de serios, ceea ce înseamnă că o instituţie care, altminteri, cum să zic, e percepută de multe ori a fi inertă, că nu face ce are de făcut, a acţionat scurt şi la obiect şi a reţinut copilul. Un alt aspect important, iarăşi, aici ţine de ceea ce înseamnă familia, este că el a fost testat şi se pare că n-ar fi consumat substanţe interzise, dar eu nu exclud aici problema medicală. În trainingurile de leadership pe care eu le derulez, vorbim despre ceea ce se numeşte teatrul interior al liderului, teatrul interior. Şi acolo, un prim principiu din paradigma clinică spune aşa: "că există o explicaţie logică, raţională în orice comportament aberant". E limpede: comportamentul copilului ăsta are o cauză şi, în opinia mea, este o cauză medicală, pe de o parte şi o cauză socială, pentru că un alt aspect care mi-a atras atenţia este doar prezenţa mamei alături de copil. Eu, dacă aş fi fost tatăl lui, păi în secunda doi eram acolo şi făceam, cum să zic aşa, corp comun cu mama şi cu el însuşi să văd ce s-a întâmplat, să am grijă, să mă ocup, ş.a.m.d. Cred că facem, cum să zic aşa, suntem martori şi ai unui scenariu d-ăsta, dur, nefericit din ciclul 'părinţii mănâncă aguridă şi copiilor li se sterpezesc dinţii', în care singura modalitate aberantă de acţiune sau de reacţie a copilului a fost comportamentul ăsta bezmetic, cu înjurături, cu fumat, adică toate frondele posibile pe care le-ar fi putut manifesta au avut loc într-un interval de minute, culminând, la întoarcerea de la secţia de poliţie, cu aplicarea loviturilor dirigintei ş.a.m.d. de femeia, am înţeles, că a fost dusă la IML pentru buletin medico-legal. Prin urmare, asta este, pe de o parte. Pe de altă parte, evident că avem de-a face cu, cum să zic aşa, cu un sistem pe verticală, incorect proiectat, care nu are instrumente suficiente de a răspunde unor astfel de provocări aberante, bineînţeles. E ceva ce nu se poate discuta, e aberant ca aşa ceva să se întâmple în orice şcoală din orice ţară.
Cătălin Cîrnu: Aminteaţi mai devreme cum aţi fi procedat. Probabil, fiecare dintre noi, ca părinte, ar fi venit imediat la şcoală. Nu putem şti exact situaţia...
Marian Staş: Vai de mine! Şi nu aşa singur, nu las mama! Înseamnă că ceva nu e în regulă în familie şi singura modalitate...
Cătălin Cîrnu: Evident. Da, nu putem... Sunt doar supoziţii, pentru că poate tatăl era plecat. Degeaba ar fi fost anunţat.
Marian Staş: Sigur, sunt multe lucruri. Dar în orice caz, e limpede că defularea asta a copilului a avut cauze adânci, adânci, adânci, profunde, poate şi în şcoală, poate şi acasă, pentru că un copil normal şi mai ales care nu a consumat substanţe interzise e posibil să aibă şi o nevoie de asistenţă medicală serioasă din punctul ăsta de vedere.
Cătălin Cîrnu: Probabil va fi testat psihologic, dar altceva aş vrea să aflu de la dvs apropo de toate aceste întâmplări. Cum ar fi trebuit să reacţioneze, de exemplu, ceilalţi elevi, ce ar fi putut face ei?
Marian Staş: Hmmm, da. Asta este o întrebare foarte bună şi ţine de o laşitate colectivă la noi în societate, de ceea ce înseamnă frica de asumare şi sunt zeci şi zeci de reportaje cu comportamente aberante, antisociale prin mijloace de transport în comun, în şcoli ş.a.m.d. în care lumea preferă să se uite în altă parte şi ne e frică, ne e ruşine, suntem laşi, la nivelul ăsta, aşa, social, de a lua atitudine. Există un sindrom foarte păcătos, aşa, documentat în teoria managementului, căruia în engleză îi spune "Because it works", pentru că le dăm voie lucrurilor să funcţioneze. De ce? De frică, de complexe de inferioritate, din toate motivele posibile, nu avem această educaţie a atitudinii, a trage linia, şi a spune "enough is enough", pentru că erau toţi colegii acolo în clasă, puteau să ia atitudine, puteau să...
Daniela Petrican: Da, dar te gândeşti că mâine ce se va întâmpla, adică probabil copiii...
Marian Staş: Şi, sigur, mâine ce se va întâmpla. Ei, şi atunci ne gândim, iată, că mâine ce se va întâmpla şi poimâine ce se va întâmpla, aşa apare Crimeea, aşa apare Putin şi apare războiul şi apare ş.a.m.d. Adică toate consecinţele... Eu am extrapolat acum şi am hiperbolizat, ca să vedeţi că lucrurile se întâmplă, pentru că noi, ca oameni slabi, ca oameni laşi, ca societate care nu avem acea cultură a asumării, a atitudinii, dăm voie acestor lucruri să se întâmple. Sigur, aici putem să invocăm şi un model iarăşi din management, SWOT, puncte tari, puncte slabe, oportunităţi, ameninţări. Adică, cu alte cuvinte, ceea ce noi, în exteriorul mediului, al copilului, facem sunt ameninţări pe care nu le putem gestiona. Dar în acest fel, cu o clasă plină de copii şi cu tot ceea ce se întâmplă şi cu un profesor ş.a.m.d., probabil că o atitudine un pic mai fermă sau mai fermă, nu că un pic mai fermă, din partea tuturor ar fi putut reţine toată... Iar la urmă asta m-a îngrozit, adică copilul se întoarce cu mama, vine la şcoală şi începe să o ia la punct pe dirigintă, de au dus femeia la IML. Asta e o chestiune, cum să zic aşa, fără..., n-ar fi trebuit să se întâmple aşa ceva.
Cătălin Cîrnu: Nu-i şi mama vinovată?
Marian Staş: Păi eu ce spusei? Părinţii mănâncă aguridă şi copiilor li se strepezesc dinţii. Eu cred că...
Cătălin Cîrnu: Nu, nu. Gândindu-mă, scuze, gândindu-mă la ce s-a întâmplat cu poliţia şi cu amănuntul că puştiul, adolescentul a fost reţinut.
Marian Staş: Sigur că da. De acord cu dvs. Şi am mai auzit, aşa, la un moment dat, o nuanţă, urmăream acum dimineaţă la un post de ştiri şi mama zice: n-a putut să facă nimic sau n-a făcut nimic. Cum să fii părinte responsabil şi să nu faci nimic atunci când vezi cum copilul tău se comportă deosebit de agresiv. Repet, faptul de a fi fost reţinut 24 de ore asta este urât rău de tot, e grav foarte, foarte... Eu n-am auzit până acum un copil în şcoală făcând cine ştie ce prăpăstii şi care să fi condus..., poate că o fi fost, dar n-am auzit eu, la reţinere 24 de ore. Înseamnă că situaţia a fost dură rău de tot şi iată că într-o premieră aşa nedorită instituţiile statului, în acest caz poliţia, au acţionat cât se poate de ferm, la fel cum acţionează cu orice alţi, cum să zic, nelegiuiţi care fac tot felul de trăsnăi din astea, ba prin trafic, ba peste tot şi sunt reţinuţi 24 de ore. Copilul ăla acum este într-un centru de reţinere. Asta este un lucru extrem de grav, extrem de serios.
Cătălin Cîrnu: Exact, scuză-mă, Daniela, dar privind din perspectiva, nu ştiu, a psihologului, tânărul, adolescentul nu credeţi că ar putea avea chiar sechele după? Adică va pricepe ceva, ok, asta credem cu toţii şi ne dorim. Dar el, totuşi, ca psihic, ca persoană, nu va trăi o traumă? Faptul că a fost reţinut la 15 ani.
Marian Staş: Cu siguranţă că da. Asta este o întrebare foarte bună, foarte profundă şi tulburătoare şi care revine la ceea ce înseamnă resursele pe care societatea le asigură sau nu mai degrabă, pentru a preveni şi pentru a-i ajuta pe copiii ăştia cu consilierea necesară, cu tot ceea ce înseamnă coching-ul necesar, ghidajul necesar, mai ales că e o vârstă crudă - copilul are 15 ani, e clasa a VIII-a, Dumnezeule mare, adică nu e, cum să zic, aşa a XII-a sau student, e un copil aflat la începutul sau mijlocul pubertăţii, ca să zic. Prin urmare, ceea ce înseamnă, după părerea mea, iarăşi, un sistem educaţional, că acum mă refer "bun, şi şcoala ce face?"...
Daniela Petrican: Ce se poate face, exact.
Marian Staş: Sigur că da, face puţin şi prost şi face formă fără fond şi-şi fură căciula şi minte şi şmechereşte, aşa cum a făcut şi la simulările de Evaluare Naţională. Şi acum, nealocând resurse suficiente şi tot ce trebuie pentru consiliere de specialitate, pentru asistenţă ca atare, pentru o proiectare curriculară, pentru model curricular sănătos aşa cum se cuvine, astfel încât şcoala asta, după cum constataţi, dacă vă uitaţi aşa de jur împrejur, domnule, nimeni nu e happy cu şcoala noastră, pe cuvântul meu, mă uitam: copiii sunt vai mama lor, părinţii la fel, profesorii la fel...
Daniela Petrican: Iar dacă te uiţi în actualul statut al elevului, ai senzaţia că elevii au foarte multe drepturi şi mult prea puţine obligaţii.
Marian Staş: Şi acolo e o problemă şi asta înseamnă aşa, iarăşi, revin la management, analiză de câmp de forţe. Dacă nu-i fac profesorii pe copii, îi fac copiii pe profesori. Iar statutul ăsta, după părerea mea, este un statut, din punctul meu de vedere, cu foarte multe semne de întrebare. Nu mi se pare deloc rezonabil şi raţional şi pedagogic şi corect ca un astfel de statut să conţină atât de multe prevederi, care mai degrabă întorc mâna la spatele profesorilor, decât stabilesc o relaţie corectă, sănătoasă între părţi. Or, în momentul în care toată verticala - şi aici mă refer, iarăşi, revin la păcătoasa asta de lege a învăţământului preuniversitar proaspăt promulgată - ştiţi foarte bine, am discutat, după părerea mea, este un construct prost, mediocru, de nota 6, care nu dă soluţii transformaţionale de secol XXI exact problemelor ăstora critice pe care le discutăm aici. Pe de o parte, profesori făcuţi altfel, model curricular făcut altfel, asistenţă de specialitate psihopedacogică altfel şi toate celelalte care rămân în continuare blocate, cum să zic, într-o formă fără fond şi într-un model care, iacătă, de fiecare dată când se confruntă cu situaţii din astea aşa, foarte, foarte sensibile, dă greş, ratează, fără dar şi poate.
Daniela Petrican: Mulţumim pentru discuţia pe care am purtat-o. Sperăm totuşi să nu mai auzim de astfel de cazuri. Invitatul "Apelului matinal" a fost profesor Marian Staş, expert în educaţie şi preşedintele Asociaţiei Clubul Liderii Mileniului Trei.