În România, nu există niciun caz de coronovirus confirmat
La Ministerul de Interne s-a întrunit Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă, care dezbate această criză globală.

Articol de Radiojurnal, 24 Februarie 2020, 23:22
În România, nu există niciun caz de coronovirus confirmat, susţin autorităţile medicale.
Însă, în această seară, la Ministerul de Interne s-a întrunit Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă, care dezbate această criză globală.
Ministerul Sănătăţii a făcut deja o serie de recomandări pentru prevenţie, care încep cu spălarea cât mai frecventă a mâinilor.
Recomandări şi explicaţii găsiţi pe pagina de internet a instituţiei.
Şi preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va convoca, miercuri, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi a făcut apel la responsabilitate în gestionarea acestei crize, din partea presei şi a politicienilor.