Imigranţii "nu se înghesuie în România"
În total, România dispune de aproape 1.500 de locuri pentru imigranţi, iar în momentul de faţă gradul de ocupare este de 20%, potrivit Inspectoratului General pentru Imigrări.
Articol de Radiojurnal, 14 Septembrie 2015, 20:22
Aproape 850 de cereri de azil s-au înregistrat în ţara noastră, în ultimele 6 luni ale anului, potrivit Inspectoratului General pentru Imigrări.
O parte dintre cei care au depus o astfel de solicitare au fost deja cazaţi în cele 6 centre speciale din Timişoara, Bucureşti, Galaţi, Giurgiu, Rădăuţi şi Şoncuţa Mare.
În total, România dispune de aproape 1.500 de locuri pentru imigranţi, iar în momentul de faţă gradul de ocupare este de 20%.
Cei mai mulţi refugiaţi provin din Siria, Afganistan şi Irak.
Surse din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări susţin că media lor s-a menţinut constantă în ultima perioadă.