Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Hamas "este pe cale să-și epuizeze arsenalul de rachete"

Israelul se confruntă, pe lângă Hamas, și cu organizația libaneză Hezbollah, iar în ultima vreme, și cu rebelii houthi din Yemen.

Iron Dome. Foto: twitter.com/israel_mod

Articol de Radiojurnal, 10 Noiembrie 2023, 07:47

Statele Unite au anunțat că Israelul va întrerupe zilnic luptele din Gaza timp de patru ore pentru a permite intrarea ajutoarelor umanitare și evacuarea civililor din nord pe două culoare prestabilite.

Președintele Biden a scris pe platforma X că este un prim pas înainte, iar purtătorul său de cuvânt pentru securitate națională, John Kirby, a declarat că sunt discuții cu partea israeliană pentru extinderea unor astfel de pauze.

Potrivit corespondentului nostru în Israel, șefii serviciilor de informații american și israelian s-au întâlnit la Doha cu premierul Qatarului, pentru a discuta despre eliberarea ostaticilor în schimbul întreruperilor temporare ale atacurilor israeliene.

În acest timp, s-au dat lupte grele între forțele israeliene și cele ale Hamas în zona principalelor spitale din orașul Gaza, unde, pe lângă pacienți, sunt și mii de refugiați în căutare de adăpost. Totodată, autoritățile israeliene anunță că Hamas este pe cale să-și epuizeze arsenalul de rachete.

Corespondență din Israel - Reporter: Ion Știubea - De la începutul războiului din Fâșia Gaza, organizația Hamas a lansat aproape 10.000 de rachete asupra Israelului, care au țintit o arie largă a teritoriului din sudul Fâșiei Gaza, spre centrul țării și chiar spre nordul ei.

Conform datelor deținute de serviciile de informații israeliene, asenalul de rachete al Hamasului se cifrează între 15 și 16 mii, ceea ce înseamnă că el se apropie de sfârșit, ajungând, probabil, doar până la încheierea acestei luni. Israelul se confruntă, însă, nu doar cu organizația Hamas, aceasta reprezentând, totuși, principalul dușman, ci și cu organizația libaneză Hezbollah, deși la foc mic, iar în ultima vreme, și cu rebelii houthi din Yemen.

Aceștia din urmă au lansat, ieri, trei atacuri asupra orașului Eilat, două cu rachete balistice sol-sol și al treilea cu o dronă sinucigașă.

Sistemul israelian de apărare antiaeriană Săgeata (Arrow) a intervenit într-un caz, bateriile de rachete Patriot în al doilea, în timp ce, în mod cu totul de neînțeles, drona a explodat deasupra unei școli, fără ca sistemul de alarmă să fie activat și mai ales fără ca ea să fi fost interceptată.

Din fericire, în școală nu se aflau elevi, așa că au fost consemnate doar pagube materiale. Purtătorul de cuvânt al armatei a declarat că incidentul este în curs de anchetare și că rezultatele vor fi comunicate publicului larg.

De la începutul războiului din Fâșia Gaza, în orașul Eilat au sosit câteva zeci de mii de persoane refugiate din zonele de conflict din apropierea Fâșiei Gaza și în special din marile orașe Așkelon și Așdod.

Realizator: Cu puțin timp în urmă, forțele israeliene au anunțat că au lovit Siria în zori, ca răspuns la drona căzută la Eilat.

Potrivit unui mesaj al armatei, Israelul consideră responsabil regimul sirian pentru orice act terorist care pornește de pe teritoriul său. (rs)

România 27 Aprilie 2025, 15:34

Cursuri gratuite pentru admiterea la medicină

Ședințele de pregătire vor viza cele trei discipline de concurs.

Cursuri gratuite pentru admiterea la medicină
România 27 Aprilie 2025, 15:28

Proiectul de modificare a regulilor de pensionare pentru magistrați, în Senat

Vârsta de pensionare a magistraților va crește la 65 de ani, potrivit proiectului de lege.

Proiectul de modificare a regulilor de pensionare pentru magistrați, în Senat
România 27 Aprilie 2025, 13:47

ANPC a început controalele pe litoral

În două zile au fost verificate aproape 100 de restaurante, terase, magazine și hoteluri.

ANPC a început controalele pe litoral
România 27 Aprilie 2025, 13:05

Palatul Cotroceni, deschis publicului

Vizitatorii sunt așteptați cu activități interactive, o expoziție de autospeciale, simulări de apeluri la 112

Palatul Cotroceni, deschis publicului
România 27 Aprilie 2025, 13:05

CFR Călători a suplimentat trenurile spre litoral

Traficul va fi monitorizat și în funcție de cerere.

CFR Călători a suplimentat trenurile spre litoral
România 27 Aprilie 2025, 12:51

Preșcolarii și elevii se întorc la ore

În prima săptămână vor învăța însă doar trei zile.

Preșcolarii și elevii se întorc la ore
România 27 Aprilie 2025, 12:47

BEC va prezenta periodic datele privind prezența la urne

Rezultatele parțiale sau finale ale scrutinului se vor anunța luni, 5 mai.

BEC va prezenta periodic datele privind prezența la urne
România 27 Aprilie 2025, 10:51

Prima etapă de înscriere în Programul Rabla 2025

Valoarea ecotichetelor pentru autovehiculele electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen a crescut.

Prima etapă de înscriere în Programul Rabla 2025