Guvernul se reuneşte joi
Guvernul se reuneşte joi în şedinţă pentru a aproba acte normative aferente Programului de relansare economică.
Articol de Florin Lepădatu, 16 Iulie 2020, 09:37
Guvernul se reuneşte joi în şedinţă pentru a aproba acte normative aferente Programului de relansare economică.
Premierul Orban a anunţat miercuri, în cadrul şedinţei extraordinare a guvernului în care s-a aprobat prelungirea stării de alertă, că joi executivul va discuta spre adoptare actele normative necesare pentru implementarea Programului de relansare economică pe care l-a anunţat.
"Păstrăm şedinţa de guvern de joi.
Şedinţa de guvern de joi va fi dedicată actelor normative pentru implementarea Programului de relansare economică 'Reclădim România' şi celorlalte acte normative de pe ordinea de zi obişnuită", a precizat Ludovic Orban.
În cadrul şedinţei de guvern de joi, ar putea fi aprobat, între altele, un act normativ privind sprijinirea companiilor mari, discutat deja în executiv.