Guvernul reduce numărul agenţiilor de la 226 la 107, iar 9.200 de posturi vor fi desfiinţate
Din cele 107 agenţii care vor rămâne în urma acestui proces, 33 sunt condiţionate de relaţiile României cu Uniunea Europeană.
Articol de Bogdan Mihai, 06 August 2009, 09:55
Guvernul a decis să restructureze 226 de agenţii, astfel încât să rămână doar 107, urmând ca 9.200 de posturi să fie eliberate, iar veniturile proprii ale agenţiilor să fie virate direct la buget, realizându-se economii totale de circa 150 milioane euro, a declarat miercuri premierul Emil Boc.
Boc a precizat că cele 226 de agenţii care vor fi comasate, desfiinţate sau preluate de ministere reprezintă autorităţi, administraţii, centre, companii, inspectorate, inspecţii, institute, laboratoare, oficii, regii care funcţionează în subordinea Guvernului.
Din cele 107 agenţii care vor rămâne în urma acestui proces, 33 sunt condiţionate de relaţiile României cu Uniunea Europeană, a spus Boc.
Premierul a precizat că restructurarea va avea ca rezultate "eliberarea" a 9.200 de posturi, fapt care va aduce economii de aproximativ 50 milioane de euro la bugetul de stat.
Guvernul a decis totodată ca veniturile proprii ale unor agenţii guvernamentale, precum AVAS sau Inspectoratul de Stat în Construcţii, să fie preluate la bugetul de stat. Angajaţii agenţiilor vor fi plătiţi astfel la nivelul celorlate salarii din sistemul public, rezultând o economie de aproximativ 100 milioane de euro.
Boc a declarat totodată că alte 60 de societăţi comerciale aflate în subordinea Ministerului Economiei şi Ministerului Transporturilor se află în fază de "evaluare, lichidare". Potrivit primului-ministru, până săptămâna viitoare ministerele de resort vor pregăti actele normative pentru restructurarea agenţiilor.