Domeniul medical, afectat de OUG care interzice angajările la stat după pensionare
În această situație se află câteva mii de medici și asistente medicale.

Articol de Radiojurnal, 12 Martie 2025, 16:20
O ordonanță de urgență adoptată recent și care modifică Legea salarizării unitare interzice continuarea activității unui angajat din sistemul public dacă este şi pensionar, chiar dacă acesta a optat pentru suspendarea plății pensiei.
Unul dintre domeniile care ar putea fi afectate este cel medical, în această situație fiind câteva mii de medici și asistente medicale.
Organizațiile sindicale cer autorităților o analiză rapidă a necesarului de personal, a spus, la Radio România Brașov FM, șeful Sindicatului Județean Solidaritatea Sanitară, Florin Maleș.
Florin Maleș: Trebuie să fim sinceri și să recunoaștem că sunt în structurile noastre și angajați care ar fi în beneficiul atât al angajatorilor, cât și în beneficiul colegilor să nu mai fie în sistem și locul lor să fie luat de personalul tânăr care are potențial. De partea cealaltă, avem persoane care sunt cu pregătire foarte multă în spate, avem persoane care conduc structuri și fără de care o schimbare atât de brusc ar crea un dezechilibru important.