Guvernul a acordat bani pentru modernizarea Uzinei Mecanice Cugir
Guvernul a mai stabilit și prelungirea plafonării adaosurilor comerciale la alimentele de bază.

Articol de Radiojurnal, 19 Decembrie 2024, 10:03
Preţurile poliţelor RCA rămân plafonate încă trei luni, a decis miercuri Guvernul, care a mai stabilit şi prelungirea până la 30 iunie a plafonării adaosurilor comerciale la alimentele de bază.
Totodată, executivul a acordat bani pentru modernizare a Uzinei Mecanice Cugir.
Un alt proiect de investiţii aprobat este modernizarea bazei de tratament cu bazine terapeutice şi spaţii conexe medicale la Techirghiol, cu scopul de a valorifica la standarde europene apa şi nămolul din acea zonă.