Guvern: Achiziție de noi trenuri de metrou
Investiția de peste un miliard de lei va fi eșalonată pe o perioadă de patru ani.

Articol de Petruţa Obrejan, 30 Aprilie 2025, 10:09
Guvernul va aproba, în ședința de astăzi, achiziția de noi trenuri de metrou, care vor înlocui garniturile vechi de 40 de ani care circulă în prezent pe magistrala Gara de Nord - Străuleşti.
Achiziția va fi finanțată prin Fondul pentru modernizare, bani de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, precum și din alte surse legal constituite.
Guvernul are pe agenda discuțiilor și mai multe măsuri în domeniul educației.
Cele 12 trenuri electrice de metrou ce urmează să fie achiziționate vor circula pe Magistrala 4 de metrou Gara de Nord - Străulești, traseu ce va avea legături directe și cu Magistrala 6, 1 Mai - Otopeni.
Investiția de peste un miliard de lei va fi eșalonată pe o perioadă de patru ani și urmărește în principal, spun inițiatorii proiectului, creșterea calității serviciului de transport cu metroul, îmbunătățirea condițiilor de deplasare, reducerea timpului de așteptare în stații și preluarea unui număr mai mare de cetățeni, pentru că se apreciază că un astfel de tren poate să transporte 1.200 de persoane.
În domeniul educației, pe agenda Guvernului se află două proiecte de hotărâre.
Este vorba despre un proiect prin care instituțiile de învățământ superior vor raporta datele privind funcționarea lor, activitatea studenților și a cadrelor didactice, iar cel de-al doilea are în vedere aprobarea cifrelor de școlarizare pentru învățământul preuniversitar și superior de stat pentru viitorul an școlar.