Gardian înjunghiat de 3 ori cu o foarfecă, la Penitenciarul Deva
Bărbatul a fost atacat de un deţinut, iar în acest moment este în spital. Starea sa este stabilă.
Articol de Radiojurnal, 05 Iunie 2019, 23:23
Un gardian de la Penitenciarul Deva a fost transportat la Spitalul de Urgenţă după ce a fost atacat de un deţinut.
Victima a fost înţepată de trei ori cu o foarfecă, între coaste în partea stângă, iar în acest moment starea sa este stabilă.
Incidentul a avut loc în timp ce deţinutul era mutat dintr-o celulă în alta, a declarat liderul Sindicatului Independent 'Vulturul', Nicolae Grosu, citat de corespondentul RRA, Ilie Pintea.