Gabriel Niculescu, trimis în judecată de DNA
Procurorii DNA l-au trimis în judecată, în stare de arest, pe Gabriel Niculescu, fost inspector fiscal cu grad de consilier principal în AJFP Ilfov.

Articol de Radiojurnal, 21 Iulie 2015, 12:41
Procurorii DNA l-au trimis în judecată, în stare de arest, pe Gabriel Niculescu, fost inspector fiscal cu grad de consilier principal în Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov.
El este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă, ambele în formă continuată.
Potrivit DNA, el a primit de la un om de afaceri, în repetate rânduri, sume de bani şi alte foloase pentru efectuarea unei verificări fiscale asupra firmei administrate de acesta şi a menţiunilor aferente în Registrul Unic de Control, dar şi pentru a interveni la alţi funcţionari pentru a urgenta procedura de reactivare a societăţii.