Furtună violentă la Arad
Acoperişurile unor case şi gherete au fost răsturnate şi luate de vânt. Subunităţi ale ISU acţionează la această oră pe raza localităţilor Chişinău Criş şi Ineu.
Articol de Ioan Suciu, 09 Iulie 2014, 14:08
Sute de apeluri telefonice la 112 au fost în judeţul Arad, ca urmare a furtunii violente ce a avut loc în urmă cu câteva minute la Arad, vânt puternic, căderi masive de ploaie, descărcări electrice.
Pompierii acţionează în mai multe locuri, în care canalizarea nu a mai făcut faţă în curţile oamenilor şi pentru degajarea pomilor rupţi.
De asemenea, acoperişurile unor case şi gherete au fost răsturnate şi luate de vânt. Subunităţi ale ISU acţionează la această oră pe raza localităţilor Chişinău Criş şi Ineu.
În momentul de faţă nu au sosit raportări din zonele vizate de cod galben Macea, Curtici şi Vladimirescu.
Până în momentul de faţă nu sunt semnalate victime umane ci doar pagube materiale.