Ascultă Radio România Actualitaţi Live

FOTO/VIDEO: Gala Premiilor Radio România Cultural

În cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural s-au acordat trei premii speciale.

Articol de Radio România Cultural, 20 Martie 2017, 20:14

Gala Premiilor Radio România Cultural este cel mai mare eveniment prin care Radio România premiază anual cele mai importante reuşite ale culturii din anul precedent.

VIDEO: Gala Premiilor Radio România Cultural. Sursa: Live facebook.com/Radio-România-Cultural

A XVII-a ediţie a Galei Premiilor Radio România Cultural a fost un eveniment produs de Radio România Cultural, în parteneriat cu Teatrul Odeon, iar spectacolul a fost transmis în direct onair şi online de Radio România Cultural. Înregistrarea showului va fi difuzată de coproducătorul galei, TVR.

S-au acordat nouă distincţii la tot atâtea categorii, pentru cele mai mari realizări culturale ale anului 2016:

La categoria Film, nominalizările au fost Sieranevada, regia Cristi Puiu, Câini, regia Bogdan Mirică şi Inimi Cicatrizate, regia Radu Jude.

Premiul Radio România Cultural pentru categoria Film i-a fost acordat lungmetrajului Sieranevada în regia Cristi Puiu.

La categoria Teatru, nominalizările au fost: Regizorul Bobi Pricop şi echipa spectacolului O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii după Mark Haddon, producţie a Teatrului Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti, regizorul Yuri Kordonski şi echipa spectacolului În adâncuri după N.V. Gogol, producţie a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, regizoarea Catinca Drăgănescu, pentru dinamismul temelor abordate, demersul de documentare şi pertinenţa viziunii scenice în spectacolele sale din 2016, şi actriţa Elena Purea, pentru rolul Pepa din spectacolul Femei în pragul unei crize de nervi după Pedro Almodóvar, în regia lui Răzvan Mazilu, musical produs de Teatrul Naţional din Târgu Mureş. Premiul Radio România Cultural pentru categoria Teatru i-a fost acordat regizorului Bobi Pricop, pentru omogenitatea performanţei pe toate palierele creaţiei scenice.

La categoria Poezie, nominalizate au fost următoarele volume: „Arta fricii” de Ioan Es. Pop, apărut la Editura „Charmides”, „TRADO” de Svetlana Cârstean și Athena Farrokhzad, apărut la editura Nemira şi „Sisteme de fixare şi prindere” de Ştefania Mihalache, apărut la Editura Nemira. Premiul Radio România Cultural pentru categoria Poezie i-a fost acordat volumului „TRADO” de Svetlana Cârstean și Athena Farrokhzad.

La categoria Proză au fost nominalizate următoarele apariţii editoriale: Vlad Zografi, pentru Efectele secundare ale vieţii – Editura Humanitas, Radu Pavel Gheo, pentru Disco Titanic – Editura Polirom, Radu Cosaşu, pentru Viaţa ficţiiunii după o revoluţie – Editura Polirom şi Ioana Pârvulescu, pentru Inocenţii – Editura Humanitas. Premiul Radio România Cultural pentru categoria Proză i-a fost acordat domnului Radu Cosaşu, pentru Viaţa ficţiiunii după o revoluţie.

La categoria Proiecte culturale şi festivaluri au fost făcute următoarele nominalizări: Gărâna Jazz Festival, Coregraful Arcadie Rusu, pentru iniţiativa creării Centrului Independent Coregrafic LINOTIP, şi Centrul independent POINT. Premiul Radio România Cultural pentru categoria Proiecte culturale şi festivaluri a fost acordat către Gărâna Jazz Festival.

La categoria Educaţie, propunerile juriului au fost: Muzeul Municipiului Bucureşti pentru Proiectul curatorial Muzeul vârstelor – de la copilărie la senectute, prima expoziţie cu profil de antropologie urbană din România; Federaţia Internaţională a Comunităţilor Educative – secţiunea România, pentru organizarea Festivalul Naţional al Cărţii pentru Copii, a XII-a ediţie; Bursa de Valori Bucureşti, pentru lansarea online a unei platforme extinse de educaţie financiară. Premiul pentru categoria Radio România Cultural Educaţie i-a fost acordat Bursei de Valori Bucureşti.

La categoria Știinţă, nominalizările au fost biologul Gabriel Paun – biolog, fondator ONG Agent Green, laureat al premiului EuroNatur 2016 – pentru campaniile împotriva tăierilor ilegale de pădure şi Aurora Simionescu, doctor în astrofizică, prima persoană de altă naționalitate decât cea japoneză numită vreodată profesor asociat la Agenția Spațială Japoneză, JAXA. Premiul Radio România Cultural pentru categoria Știinţă i-a fost acordat Aurorei Simionescu.

Una dintre cele mai aşteptate categorii ale galei a fost Muzica. La această secţiune, nominalizările au fost: Lucian Ban, Trupa Byron şi Viţa de vie, iar Premiul Radio România Cultural pentru categoria Muzică i-a fost acordat trupei Byron.

Nominalizarile categoriei Arte plastice au fost: Viorel Grimalschi, Retrospectivă de pictură, Palatul Mogoşoaia, perioada 23 august – 13 septembrie 2016, curator: Doina Mândru; Mona Vătămanu şi Florin Tudor, Prăpădenia pământului, Salonul de Proiecte, Bucureşti, perioada 11 noiembrie – 18 decembrie 2016; Constantina Dumitru, Expoziţie aniversară de tapiserie, Galeria Orizont, perioada 12-28 decembrie 2016; Alexandru Antik, Viziuni în întuneric, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, perioada 21 mai – 26 iunie 2016, curator: Sebestyén György Székely. Premiul Radio România Cultural pentru categoria Arte plastice i-a fost acordat domnului Alexandru Antik.

În cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural s-au acordat trei premii speciale:

Premiul In Memoriam Iosif Sava i-a revenit pianistei Alexandra Dariescu. De la Albert Hall din Londra la Carnegie Hall în New York, românca Alexandra Dariescu a fermecat publicul meloman cu muzicalitatea sa naturală şi cu o prezenţă de scenă captivantă. Alexandra Dariescu a fost inclusă de International Piano Magazine în topul celor 30 de pianişti din lume sub 30 de ani, care promit o carieră spectaculoasă.

Premiul Lux Mundi a fost decernat, anul acesta, Adei Solomon, primul producător din istoria cinematografiei româneşti care a fost nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin, respectiv pentru pelicula Tony Erdmann. Membru al Academiei Europene de Film, Ada Solomon a mai produs Aferim, în regia lui Radu Jude, peliculă care a câştigat Ursul de Argint la Berlin.

Ada Solomon este şi deţinătoarea unui Urs de Aur pentru filmul Poziția copilului, în regia lui Călin Peter Netzer.

Premiul de Excelenţă i-a fost oferit marelui actor Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, preşedintele Uniunii Teatrale din România, pentru tinereţea de spirit şi de faptă a omului de teatru în calitate de actor, regizor, manager şi eminent promotor al valorilor naţionale şi universale ale artei spectacolului.

Momentele artistice ale Galei Radio România Cultural au fost asigurate de Adrian Nour Project iar prezentatori au fost Daniela Ivanov şi Dragoş Muscalu, gazde ale emisiunilor matinale ale postului.

Lucrari de artă în valoare de aproximativ 400.000 de euro au putut fi admirate de publicul Galei Premiilor Radio România Cultural. Vedeta expoziţiei organizate cu sprijinul Artmark a fost capodopera lui Theodor Aman – ”Orientală”, lucrare estimată la 160.000 euro. Pe simezele din foaierul Teatrului Odeon au mai fost expuse şi alte opere ale unor nume celebre ale plasticii româneşti, între care Nicolae Grigorescu – ”Trandafiri” (70.000 euro), Nicolae Tonitza – ”Cârciumărese” (60.000 euro), Ștefan Luchian – ”Albăstrele” (60.000 euro), dar și Octav Băncilă, Dumitru Ghiață, Kimon Loghi şi alţi mari maeştri. Unele dintre lucrări au fost expuse în faţa publicului pentru prima dată, având în vedere că fac parte din colecţii private.

Crește riscul de inundații pe Prut
România 20 Aprilie 2025, 17:07

Crește riscul de inundații pe Prut

Hidrologii au emis o avertizare cod galben în acest sens, valabilă de la ora 23:00 până marți, la ora 9:00.

Crește riscul de inundații pe Prut
Alertă de urs pe o stradă din Bușteni
România 20 Aprilie 2025, 16:08

Alertă de urs pe o stradă din Bușteni

Localnicii și turiștii au fost avertizați prin sistemul RO-ALERT.

Alertă de urs pe o stradă din Bușteni
Ghidul de finanțare în cadrul programului "Rabla pentru tractoare", publicat
România 20 Aprilie 2025, 14:46

Ghidul de finanțare în cadrul programului "Rabla pentru tractoare", publicat

Ministrul mediului i-a avertizat însă pe oameni și cu privire la eventualii intermediari.

Ghidul de finanțare în cadrul programului "Rabla pentru tractoare", publicat
Peste 530 de șoferi au rămas fără permise de conducere în ultimele 24 de ore
România 20 Aprilie 2025, 14:45

Peste 530 de șoferi au rămas fără permise de conducere în ultimele 24 de ore

Polițiștii rutieri au depistat în trafic aproape 100 de șoferi care conduceau sub influența alcoolului sau a substanțelor...

Peste 530 de șoferi au rămas fără permise de conducere în ultimele 24 de ore
Stațiunea Băile Herculane, aproape plină de turiștii veniți de sărbătorile de Paști
România 20 Aprilie 2025, 13:14

Stațiunea Băile Herculane, aproape plină de turiștii veniți de sărbătorile de Paști

La Băile Herculane au venit să petreacă sărbătorile pascale chiar și români din afara țării.

Stațiunea Băile Herculane, aproape plină de turiștii veniți de sărbătorile de Paști
Învierea Domnului, sărbătoare marcată anul acesta de toate confesiunile la aceeași dată
România 20 Aprilie 2025, 13:08

Învierea Domnului, sărbătoare marcată anul acesta de toate confesiunile la aceeași dată

Creștinii sărbătoresc duminică Învierea Domnului.

Învierea Domnului, sărbătoare marcată anul acesta de toate confesiunile la aceeași dată
Posibilă suspendare a amenzilor în sistemul RO e-Transport
România 20 Aprilie 2025, 10:39

Posibilă suspendare a amenzilor în sistemul RO e-Transport

Proiectul de OUG lansat de Ministerul de Finanțe prevede amânarea amenzilor aplicate transportatorilor până la sfârșitul anului.

Posibilă suspendare a amenzilor în sistemul RO e-Transport
Recomandările medicilor pentru perioada sărbătorilor de Paște
România 20 Aprilie 2025, 09:30

Recomandările medicilor pentru perioada sărbătorilor de Paște

Medicii ne recomandă să avem o alimentație echilibrată în perioada sărbătorilor pascale și să nu abuzăm de carnea de miel.

Recomandările medicilor pentru perioada sărbătorilor de Paște