Fostul selecţioner al echipei naţionale de fotbal, Victor Piţurcă, a fost reţinut de procurorii DNA, împreună cu Gabriel Ţuţu, directorul Romarm
Fostul selecţioner al echipei naţionale de fotbal, Victor Piţurcă, a fost reţinut de procurorii DNA, împreună cu Gabriel Ţuţu, directorul Romarm.
Articol de Florin Lepădatu, 31 Ianuarie 2023, 07:54
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI - Fostul selecţioner al echipei naţionale de fotbal, Victor Piţurcă, a fost reţinut de procurorii DNA, împreună cu Gabriel Ţuţu, directorul Romarm - principala companie producătoare şi exportatoare de produse militare. Este vorba de un dosar privind achiziţia unor linii de producţie neconforme, dar şi vânzarea de măşti către MApN, în perioada pandemiei de COVID-19. Una dintre firmele care a făcut aceste livrări îi aparţine lui Alex Piţurcă, fiului fostului selectioner. Victor Piţurcă şi-ar fi folosit influenţa pentru a-i facilita fiului accesul la contracte. De cealaltă parte, şeful Romarm şi-ar fi folosit influenţa pentru a obţine contracte cu MApN pentru măştile neconforme produse, a transmis reporterul Radio România Actualități, Diana Surdu. Prejudiciul Romarm este de 8,6 milioane de lei, potrivit procurorilor DNA.