Forțele Aeriene anunță zboruri de antrenament la înălţimi mici pe întreg teritoriul României
Statul Major al Forţelor Aeriene informează cetăţenii că aceste exerciţii vizează creşterea capacităţii de reacţie a personalului aeronautic în orice situaţie.
Articol de Radiojurnal, 21 Ianuarie 2025, 11:13
Forţele Aeriene Române anunţă că de marți vor avea zboruri de antrenament la înălţimi mici pe întreg teritoriul României, care pot genera îngrijorări în rândul comunităţilor locale.
Statul Major al Forţelor Aeriene informează cetăţenii că aceste exerciţii vizează creşterea capacităţii de reacţie a personalului aeronautic în orice situaţie.
Zborurile aviaţiei militare sunt programate timp de șapte zile, până în 28 ianuarie inclusiv.