Finanţare pentru ''Casa Verde''
Începând cu data de 1 iunie, persoanele fizice pot depune cereri de finanţare în cadrul unei noi ediţii a programului guvernamental ''Casa Verde''.
Articol de Mihaela Buculei, Suceava, 25 Mai 2011, 10:12
Începând cu data de 1 iunie, persoanele fizice pot depune cereri de finanţare în cadrul unei noi ediţii a programului guvernamental ''Casa Verde''.
Suma alocată actualei sesiuni este de 100 de milioane de lei pentru toată ţara.
Un solicitant poate beneficia de o sumă de până la 6.000 de lei pentru panouri solare sau pentru o instalaţie de producere a energiei termice pe baza de peleţi ori biomaşă şi de maxim 8.000 de lei în cazul pompelor de căldură.
La precedenta ediţie a programului ''Casa Verde'', peste 600 de persoane fizice din judeţul Suceava au depus proiecte în valoare de 3,7 milioane de lei pentru instalarea de sisteme de încălzire ecologice.