Facultatea de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai are un nou sediu
Imobilul a fost modernizat cu ajutorul fondurilor europene, iar valoarea proiectului depăşeşte 38,5 milioane de lei.

Articol de Claudiu Pădurean, 15 Aprilie 2025, 07:48
Facultatea de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca s-a mutat într-un nou sediu: clădirea unui fost hotel de cinci stele, situată în centrul oraşului.
Imobilul a fost modernizat cu ajutorul fondurilor europene, iar valoarea proiectului depăşeşte 38,5 milioane de lei. Noul sediu al facultăţii clujene a fost inaugurat de ministrul Educaţiei, Daniel David.
Daniel David: Acest proiect a început când eu eram rector în funcție. Țin minte că discuțiile se legau de programul pe care l-am avut la Universitatea Babeș-Bolyai și pe care încă îl avem. Și anume, eu am început să cer foarte mult pe latura academică colegilor mei - performanță, excelență. În același timp, știi că nu poți face performanță și excelență fără două lucruri. Unu - să întărești resursă umană. Și am avut, și avem o mulțime de proiecte pentru resursa umană, planul individual de carieră. Am creat mecanisme prin care oamenii să poată să câștige mai mult, dincolo de salariul pe care îl au, sigur, în funcție de performanță. Și dincolo de resursa umană, al doilea factor se referă la infrastructură.
Noul sediu are trei amfiteatre, dintre care unul de 400 de locuri, săli de cursuri şi seminarii, precum şi spaţii moderne pentru biblioteca facultăţii.