Exerciţiu naţional de alarmare publică
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă subliniază că nu este cazul ca oamenii să intre în panică, pentru că este vorba doar despre un exerciţiu.

Articol de Radiojurnal, 26 Februarie 2025, 08:10
"Miercurea sirenelor" are loc între orele 10 şi 11, când va avea loc exerciţiul naţional de alarmare publică, pentru a verifica dacă sistemul de alarmare a populaţiei funcţionează corespunzător.
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă subliniază că nu este cazul ca oamenii să intre în panică, pentru că este vorba doar despre un exerciţiu.
Şeful DSU, Raed Arafat, a declarat recent că pregătirea este o obligativitate şi ţine de normalitate; asta nu înseamnă că se va întâmpla ceva.
De miercuri, 26 februarie, în cadrul Săptămânii Protecţiei Civile, se organizează în ţară evenimente care să dezvolte comportamentul preventiv şi prin care adulţii şi copiii să înveţe să se protejeze în cazul unor dezastre.