Execuţia bugetului general consolidat
Execuţia bugetului general consolidat pe primele două luni s-a încheiat cu un excedent, deşi veniturile au fost cu 1,4 la sută mai mici decât în perioada similiară din 2016.
Articol de Florin Lepădatu, 28 Martie 2017, 07:04
Execuţia bugetului general consolidat pe primele două luni s-a încheiat cu un excedent, deşi veniturile au fost cu 1,4 la sută mai mici decât în perioada similiară din 2016, potrivit datelor anunţate luni de Ministerul Finanţelor.
Au scăzut semnificativ încasările din TVA şi din accize, după reducerea cotei standard şi micşorarea nivelului accizei pentru carburanţi.
Dar şi cheltuielile totale la bugetul de stat au înregistrat o scădere de 0,3 la sută ca urmare a reducerii investiţiilor şi a sumelor alocate de la buget pentru cofinanţarea programelor cu bani europeni.
Totuşi ritmul scăderii încasărilor în comparaţie cu 2016 s-a atenuat în februarie faţă de ianuarie, iar premierul Sorin Grindeanu este optimist şi spune că trebuie să aşteptăm finalul acestei luni pentru o imagine mai clară.
Sorin Grindeanu: "Dacă facem în prima jumătate a lunii martie 2017 faţă de prima jumătate din 2016, pe luna martie, deci aceste două săptămâni, ce au putut să prezinte, lucrurile stau foarte bine.
Mult peste un miliard, un miliard jumate, ceva de acest tip.
Hai să tragem linie în 31 şi să vedem cum va fi."
Premierul Sorin Grindeanu a făcut această declaraţie după ce luni s-a întâlnit cu ministrul finanţelor şi cu reprezentanţi ai Fiscului.