Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Eroii revoluţiei din '89, comemoraţi în ţară

În ţară au loc o serie de ceremonii militare şi religioase în prezenţa revoluţionarilor şi a membrilor familiilor celor care şi-au pierdut viaţa în revoluţia din 1989.

Eroii revoluţiei din '89, comemoraţi în ţară
Ceremonie militară pentru cinstirea memoriei eroilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989. Foto: Agerpres

21 Decembrie 2012, 13:47

În Piaţa Universităţii din capitală a avut loc o ceremonie religioasă de pomenire a celor care au murit în Revoluţia din '89, dar şi o ceremonie de depunere de coroane la troiţa din piaţă, transmite reporterul RRA, Daniela Mănuţă.

Au fost aici prezenţi atât reprezentanţi ai Ministerului Apărării, ai Internelor, revoluţionari dar şi foarte mulţi oameni care s-au oprit pentru o clipă si au ascultat ceremonia religioasă şi au ţinut un moment de reculegere.

În Piaţa Universităţii o parte dintre revoluţionari i-au huiduit pe premierul Victor Ponta şi pe preşedintele Traian Băsescu în momentul în care militarii au depus coroane din partea acestor instituţii.

Ceremonii religioase şi militare vor avea loc şi mâine atât la troiţă de la SRR, dar şi la TVR.

Autorităţile au lipsit de la comerorarea din Reşiţa

Revoluţionarii reşiţeni au depus o coroană de flori la Troiţa Eroilor şi Martirilor Revoluţiei Române, din Centrul Municipiului Reşiţa.

De asemenea, au aprins o mare cruce din lumânări, în memoria celor ce s-au jertfit pentru libertate, în urmă cu 23 de ani.

Este pentru al doilea an consecutiv când autorităţile locale nu participă la această ceremonie.

În discursurile lor, reprezentanţii revoluţionarilor au afirmat că astăzi, "după 23 de ani, este cea mai tristă aniversare a Revoluţiei.

"Tot ce s-a întâmplat în ultimii ani, cu precădere din 2011 încoace, confirmă că politicienii ajunşi vremelnic la cârma destinului românesc, susţinuţi de o parte a presei pro-băsiste, au declanşat o furibundă şi deşănţată campanie de denigrare a revoluţiei şi revoluţionarilor, de mistificare a adevărului, de întinare a memoriei eroilor martiri, a entuziasmului şi sacrificiului de sine, de jertfa supremă ce a dus la căderea regimului comunist de tristă amintire".

"Am decis ca oficialităţile şi politicienii, indiferent de coloratură, să ne respecte, onorându-ne cu absenţa. Revoluţia nu a fost a lor şi nu o pot confisca", au mai spus revoluţionarii.

Revoluţionarii au transmis premierului Victor Ponta, o scrisoare deschisă prin care cer anularea Legii 283, aşa cum acesta a promis în vremea "guvernării Boc-Băsescu".

La ora 13:00, pe platoul fostei Unităţi Militare de Rachete, militarii Garnizoanei Reşiţa au comemorat eroii militari căzuţi în revoluţia din 1989, la Reşiţa, transmite corespondentul RRA, Mario Balint.

Argeș: Incendiul de lângă Cetățeni, provocat cel mai probabil de o neglijență umană
România 20 Aprilie 2025, 17:10

Argeș: Incendiul de lângă Cetățeni, provocat cel mai probabil de o neglijență umană

ISU Argeș: Suprafața afectată este undeva la 30 de hectare.

Argeș: Incendiul de lângă Cetățeni, provocat cel mai probabil de o neglijență umană
Crește riscul de inundații pe Prut
România 20 Aprilie 2025, 17:07

Crește riscul de inundații pe Prut

Hidrologii au emis o avertizare cod galben în acest sens, valabilă de la ora 23:00 până marți, la ora 9:00.

Crește riscul de inundații pe Prut
Alertă de urs pe o stradă din Bușteni
România 20 Aprilie 2025, 16:08

Alertă de urs pe o stradă din Bușteni

Localnicii și turiștii au fost avertizați prin sistemul RO-ALERT.

Alertă de urs pe o stradă din Bușteni
Ghidul de finanțare în cadrul programului "Rabla pentru tractoare", publicat
România 20 Aprilie 2025, 14:46

Ghidul de finanțare în cadrul programului "Rabla pentru tractoare", publicat

Ministrul mediului i-a avertizat însă pe oameni și cu privire la eventualii intermediari.

Ghidul de finanțare în cadrul programului "Rabla pentru tractoare", publicat
Peste 530 de șoferi au rămas fără permise de conducere în ultimele 24 de ore
România 20 Aprilie 2025, 14:45

Peste 530 de șoferi au rămas fără permise de conducere în ultimele 24 de ore

Polițiștii rutieri au depistat în trafic aproape 100 de șoferi care conduceau sub influența alcoolului sau a substanțelor...

Peste 530 de șoferi au rămas fără permise de conducere în ultimele 24 de ore
Stațiunea Băile Herculane, aproape plină de turiștii veniți de sărbătorile de Paști
România 20 Aprilie 2025, 13:14

Stațiunea Băile Herculane, aproape plină de turiștii veniți de sărbătorile de Paști

La Băile Herculane au venit să petreacă sărbătorile pascale chiar și români din afara țării.

Stațiunea Băile Herculane, aproape plină de turiștii veniți de sărbătorile de Paști
Învierea Domnului, sărbătoare marcată anul acesta de toate confesiunile la aceeași dată
România 20 Aprilie 2025, 13:08

Învierea Domnului, sărbătoare marcată anul acesta de toate confesiunile la aceeași dată

Creștinii sărbătoresc duminică Învierea Domnului.

Învierea Domnului, sărbătoare marcată anul acesta de toate confesiunile la aceeași dată
Posibilă suspendare a amenzilor în sistemul RO e-Transport
România 20 Aprilie 2025, 10:39

Posibilă suspendare a amenzilor în sistemul RO e-Transport

Proiectul de OUG lansat de Ministerul de Finanțe prevede amânarea amenzilor aplicate transportatorilor până la sfârșitul anului.

Posibilă suspendare a amenzilor în sistemul RO e-Transport