Epidemia de rujeolă
România se confruntă cu cea mai mare epidemie de rujeolă din ultimii ani.
Articol de Florin Lepădatu, 13 Iulie 2017, 07:41
România se confruntă cu cea mai mare epidemie de rujeolă din ultimii ani.
31 de persoane au murit şi alte 7.500 s-au îmbolnăvit din septembrie, anul trecut, când s-a declanşat epidemia.
Vaccinarea rămâne singura metodă de protejare în faţa rujeolei.
Cu toate acestea, rata imunizării a scăzut foarte mult, în principal din cauza refuzului părinţilor de a-şi vaccina copiii.
În judeţul Galaţi, autorităţile locale duc o campanie pentru vaccinare, în special, în rândul comunităţilor de rromi, după ce într-o comună din judeţ s-a descoperit un focar de rujeolă.
Corespondenta noastră Maria Măndiţă transmite: " La întâlnirea organizată de Biroul Judeţean pentru Rromi au participat factori de decizie din sistemul sanitar gălăţean, mame şi mediatori sanitari rromi, angajaţi în primăriile comunelor gălăţene cu populaţie rromă.
În cadrul dezbaterii s-a vorbit despre necesitatea vaccinării împotriva rujeolei şi despre riscurile la care se expun cei nevaccinaţi.
Potrivit datelor Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, la finele lunii mai s-a înregistrat decesul unui bebeluş în vârstă de 6 luni, care nu fusese vaccinat împotriva rujeolei.
De la acel moment şi până în prezent, la nivelul judeţului Galaţi s-au înregistrat 54 de cazuri de rujeolă, din care 53 confirmate, cele mai multe cazuri, respectiv 20 fiind înregistrate la copii cu vârste cuprinse între 1 şi 3 ani.
Totodată, în comuna gălăţeană Brăhăşeşti, cu populaţie preponderent rromă s-a înregistrat un focar de rujeolă în familie, fiind vorba despre trei fraţi nevaccinaţi."