După 20 de ani

Carmen Valică: Pentru multă lume a fost “revoluţia televizată”. Cum au fost percepute evenimentele din decembrie din interiorul ambasadei Statelor Unite?

Jeri Guthrie-Corn: Îmi aduc aminte foarte multe lucruri de acum 20 de ani, aşa cum e - de altfel - cazul pentru toţi cei care erau atunci în România, şi mă bucur că pot povesti despre acele momente. Şi noi, în Ambasadă, ne uitam la televizor. Consider că a fost un lucru foarte inteligent pentru civilii care au participat la revoluţie să preia rapid controlul asupra televiziunii.

Întotdeauna când au loc schimbări de o asemenea amploare, controlul mijloacelor de informare în masă este un lucru vital. Pe de altă parte, aici, la Ambasadă eram extrem de preocupaţi de păstrarea legăturii cu Washingtonul şi de încercarea de a furniza informaţii cetăţenilor americani care se aflau în România. Ţineam, de asemenea, legătura cu ABC, American Broadcast Corporation, cu jurnalişti şi fotografi care veniseră să relateze despre revoluţie şi ajunseseră la Otopeni dar nu puteau părăsi aeroportul din cauza luptelor. O dată cu intensificarea luptelor ne-am concentrat asupra protejării cetăţenilor american, asta este reponsabilitatea noastră, şi asupra aducerii în Ambasadă a cetăţenilor americani care doreau să plece împreună cu noi, în ajunul Crăciunului, la Sofia, în Bulgaria.

Carmen Valică: Aţi plecat în ajunul Crăciunului?

Jeri Guthrie-Corn: Într-adevăr am plecat şi ne-am întors după 3 săptămâni. Au rămas aici câteva persoane, ambasadorul, adjunctul... Dar majoritatea celor care erau în Ambasadă au plecat la Sofia şi, bineînţeles, multe familii plecaseră deja în Statele Unite pentru sărbătorile de iarnă.

Carmen Valică: În acele zile românii trăiau intens sentimentul de teamă. Care era atmosfera la ambasadă, mai ales în condiţiile în care în seara de 21 au fost revoluţionari care au mers la Ambasada Statelor Unite, nu doar la Intercontinental sau în alte locuri din Bucureşti?

Jeri Guthrie-Corn: Ţin minte că în acea perioadă erau oameni care treceau pe lângă Ambasadă. Sediul era pe strada Tudor Arghezi, o stradă care nu era blocată, iar măsurile de securitate ale Ambasadei nu erau atât de stricte ca acum. Aşa că erau oameni care veneau în faţa Ambasadei, unii cu flori, alţii veneau doar să ne salute. Iar unii strigau “Mulţumim pentru Vocea Americii, mulţumim pentru libertate”. Asta a părut ciudat pentru noi, pentru că au fost românii, curajul românilor ceea ce le-a readus libertatea. Dacă am făcut noi ceva, nu pot decât să fiu bucuroasă că a fost aşa, dar victoria a fost a românilor.

Carmen Valică: La ce informaţii despre evenimentele de la Timişoara aveaţi acces? Românii ştiau ce se întâmplă de la radiourile din străinătate...

Jeri Guthrie-Corn: Ştiam puţine lucruri, iar în unele cazuri informaţiile erau contradictorii. Cred ca asta era valabil pentru toată lumea şi, la fel ca toată lumea, ascultam Vocea Americii, Radio Europa Liberă, BBC, dar erau puţine informaţii şi nu puteam şti cu certitudine ce s-a întâmplat.

Carmen Valică: Aţi menţionat ziua de 25 decembrie, când multe persoane de la ambasadă au plecat. A fost ziua executării soţilor Ceauşescu. Cum a fost văzut aces eveniment din perspectiva unui diplomat?

Jeri Guthrie-Corn: La fel ca toată lumea, îmi aduc aminte imaginea lui Nicolae Ceauşescu rostind ceea ce urma să fie ultimul său discurs public, pe balconul de la actualul Minister de Interne, fostul Comitet Central. Apoi fuga cu elicopterul, evenimente pe care le-am urmărit fiind aici. Despre execuţia Elenei şi a lui Nicolae Ceuşescu am aflat doar când am ajuns în Statele Unite. Dormiserăm o noapte la Sofia şi în ziua de Crăciun am zburat până la Washington. Un reprezentant al Departamentului de Stat ne-a aşteptat la aeroport şi ne-a spus despre execuţie. Ca să fie sinceră, prima reacţie a fost de uşurare şi bucurie pentru că percepţia noastră despre acest dictator era că nu făcuse nimic bun pentru ţară şi îi oprimase pe români. Şi după ce văzusem în România, şi după ce se întâmplase în zilele anterioare, nu puteam fi trişti că Ceauşescu nu mai era.

Criza de alimente şi statul la coadă pentru aproape orice sunt printre amintirile evocate de Jeri Guthrie Corn, deşi viaţa unui diplomat american era mai uşoară decât cea a românilor.

Carmen Valică: Aţi menţionat statul la cozi... Cum se vedea viaţa românilor dinainte de Revoluţie, din perspectiva unui diplomat american?

Jeri Guthrie-Corn: Era clar că viaţa era foarte grea. Din anumite puncte de vedere şi noi, la Ambasadă ne confruntam cu lipsuri specifice acelei perioade, cum ar fi lipsa de medicamente. Dar dacă un diplomat al Statelor Unite sau un membru al familiei sale se îmbolnăvea grav, acea persoană era dusă la Viena sau la Londra pentru îngrijiri medicale. Acesta nu era valabil pentru români, cu excepţia elitei Partidului Comunist. De asemenea, o dată la două luni primeam alimente aduse din Statele Unite. Ţin minte că toată lumea, inclusiv ambasadorul, participa la descărcatul alimentelor. Şi avea un fel de mic magazin şi frigidere considerabil de mari în spaţiul alocat ambasadei, unde păstram mâncarea. După ce descărcam alimentele din avion, a două zi organizam o tragere la sorţi pentru fructe şi legume. Să câştigi trei mere însemna că ai avut o zi norocoasă. Noi aşa am supravieţuit, având condiţiile deosebite date de statutul de diplomaţi, dar poporul român suferea, se stătea la coadă cam pentru orice. Vedeai mereu cum oamenii stau la rând, pe trotuare, ore întregi. Şi de aici gândul că poate ar fi fost oun mod de a se face dreptate de justiţie dacă Nicolae Ceauşescu să fi fost nevoit să stea la cozi pentru restul vieţii.

Când a venit prima dată în România, acum 20 de ani, Jeri Guthrie - Corn îşi aminteşte că a găsit o ţară fără liberate, care suferea sub un regim totalitar şi fusese sărăcita şi adusă la disperare de decizia lui Nicolae Ceauşescu de a plăti cu orice preţ datoria externa. "România pe care mi-o amintesc e cea din filmul "4, 3, 2". Doar că doctorul nu ar fi fost plătit în bani, ci în pachete de Kent".

Jeri Guthrie-Corn: Am ales să vin la Bucureşti. A fost cea de-a doua misiune în calitate de diplomat al Statelor Unite, după cea din Algeria. Când eram în Alegeria, am fost întrebată unde vreau să merg după aceaa şi am spus “la Bucureşti”. M-a atras chiar şi numele, dar m-a atras şi posibilitatea experimentării unor evenimente istorice pentru că încă din '87 - '88 erau semnale clare cu privire la producerea unor schimbări în estul Europei. Am vrut să am experienţa trăirii într-un stat totalitar. Cred că o astfel de experienţă te poate învăţa să apreciezi într-un mod deosebit liberatatea. Aşa că am ales Bucureştiul şi trebuie să spun că nu a fost prea greu să vin aici, nu multă lume vroia să vină la Bucureşti. Dar acum, când m-am întors în vara anului trecut, a trebuit să fac eforturi deosebite pentru că toată lumea vroia să vină aici.

Frumuseţea Bucureştiului şi amintirea revoluţiei

Jeri Guthrie-Corn: Am vrut să revin pentru a vedea schimbările. Şi în ciuda greutăţilor din '89, aveam amintiri frumoase, iar amintirile mele despre români, despre curajul şi perseverenţa lor erau deosebite. Îmi aminteam arhitectura Bucureştiului şi eram sigură că va fi din nou oraşul frumos din anii ‘30. Nu am uitat niciodată curajosul popor român care a câştigat libertatea pentru această ţară frumoasă şi nu am uitat cum am cantat cu colegii mei români la Ambasadă "oi deţaicea nu plecam, nu plecam acasă până nu vom castiga liberatea noastra!"

Carmen Valică: În cartea sa fostul ambasador american la Bucureşti, James Rosapepe, numeşte România „noua Italie”. Cum aţi descrie România acum, la 20 de ani de la căderea comunismului?

Jeri Guthrie-Corn: Am auzit de carte şi ştiu că e lăudată, dar încă nu am citit-o. În ceea ce mă priveşte nu cred că România trebuie să fie noua Italie sau că Bucureştiul trebuie să fie micul Paris. Istoria României are o bogăţie culturală care contribuie la cultura internaţională. Îi are, de exemplu, pe Enescu, Brâncuşi, Ionescu. România s-a aflat la răspântia dintre est şi vest, a fost o graniţă a Europei, aşa cum e acum o graniţă a Uniunii Europene. E o ţară deosebită în sine, care nu are nevoie să fie “altă” ţară sau altceva. După cum se spune, acest loc deosebit e o insulă de latinitate într-o mare slavă. Iar faptul că a păstrat cultura latină, limba cu origini latine, fiind înconjurată de alte culturi şi deseori invadată de cei care aveau o cultură diferită vorbeşte despre importanţa pe care o are România.

Sunt însă şi lucruri care merg prea bine în România. Cum ar putea fi atraşi investitorii americani?

Jeri Guthrie-Corn: În urma crizei econonice investitorii vor fi extrem de precauţi în legătură cu locurile unde îşi vor investi banii aşa că lucrurile pe care le poate face un stat pentru a-i atrage pe investitorii străini sunt foarte importante. În primul rând, potenţialii investitori iau legătura cu alte firme care sunt deja active pe pieţele din altă ţară. Şi află de la sursă care sunt avantajele şi dezavantajele unei investiţii într-o anumită ţară. Pe investitorii americani i-ar atrage în România calitatea forţei de muncă, faptul că există tineri cu studii superioare care vorbesc excelent engleză şi care lucrează foarte bine. Ar fi atraşi de faptul că există deja o comunitate americană de afaceri. În ultimii 15 ani, Camera americană de comerţ a evoluat de la 22 de membri la peste 300. Statele Unite nu sunt însă printre cei mai mari investitori în România. Voi continua să fac eforturi pentru ca investiţiile americane în România să crească, dar cel mai important lucru pentru a-i atrage pe investitori este un climat economic predictibil, bazat pe reguli clare. Corupţia îi alungă pe investitori. Nimeni nu vrea să investească dacă trebuie să dea mită, iar companiile americane nu pot să facă acest lucru. Există o lege în Statele Unite care reglementează urmărirea penală a companiilor care dau mită în orice ţară. Aş avertiza în legătură cu lipsa de predictibilitate. Investitorilor nu le place un mediu economic nesigur, cu reguli care se schimbă în mijlocul desfăşurării unui contract sau în timpul derulării unui proiect de investiţii. Şi vor evita o ţară imprevizibilă şi fără o bază stabilă a regulilor care se aplică în acea ţară.

Turismul românesc ar trebui să fie mai promovat

Jeri Guthrie-Corn: Dacă ne gândim doar la Delta Dunării, este un loc excelent pentru eco-turism, la fel zonele de munte. S-ar putea face atât de multe în România în privinţa eco-turismului! Acum câteva luni m-am bucurat să văd, în sfârşit, spoturi publicitare cu România pe CNN. Toate ţările din regiune aveau reclame pe CNN şi începeau cu imagini frumoase şi te gândeai "să fie România?". Şi era Macedonia, sau Muntenegru sau Grecia sau Turcia şi, în sfârşit are şi România un spot publicitare pe CNN. Cred că e un lucru important. Sigur, mănăstirile din Bucovina sunt cunoscute în întreaga lume, vor fi mereu turişti care vor veni să le vadă sau vor merge în Maramureş, dar se poate face mai mult.

România - peste 20 de ani. Cum o vede diplomatul american?

Jeri Guthrie-Corn: În 2029 România are instituţii democratice stabile, iar instituţiile non-guvernamentale şi cele civile funcţionează activ. Schimbările guvernamentale au loc în mod democratic şi firesc şi există continuitate administrativă pentru că cea mai mare parte a treburilor guvernamentale sunt administrate de serviciu civil non-politic. În prezent există atât de multe niveluri de numiri pe criterii politice încât e foarte greu să găseşti pe cineva care a lucrat într-o instituţie şi în urmă cu un an. O administraţie stabilă ar fi un lucru bun pentru pentru România. În 2029, mijloacele de informare în masă sunt diversificate şi prezintă toate punctele de vedere într-un mod corect şi echilibrat. Jurnalismul de investigaţie şi liberatea de expresie în presă vor fi redus corupţia în mod semnificativ. Câştigurile medii vor fi crescut şi puţini români mai vor să plece în altă ţară. În urma aplicării unor legi stricte de protecţie a patrimoniului, visez ca în 20 de ani aproapte toate dintre cele mai frumoase clădiri din Bucureşti să fie restaurate şi readuse la splendoarea lor originală. Soţul meu a propus să mai adaug ceva pe listă. În 2029, există un tren rapid până la Mamaia.