Dunărea "în fierbere"
FOTO: Din cauza faptului că temperatura apei fluviului este mai mare decât cea din aer, la suprafaţa fluviului apare aburul, dând impresia că apa Dunării clocoteşte.
Articol de Maria Măndiţă, Galaţi, 31 Decembrie 2014, 14:03
În aceste zile geroase, la Galaţi, pe Dunăre, se poate observa un fenomen rar, dar spectaculos.
Este vorba despre un fenomen denumit popular prin sintagma “fierbe Dunărea”.
Din cauza faptului că temperatura apei fluviului este mai mare decât cea din aer, la suprafaţa fluviului apare aburul, dând impresia că apa Dunării clocoteşte.
Astăzi, temperatura de afară este de -13 grade Celsius iar temperatura apei Dunării este de + 2 grade Celsius.
Pentru a surprinde fenomenul, mulţi gălăţeni vin special în astfel de zile geroase, la malul fluviului, acolo unde şi turiştii se opresc pentru a fotografia inedita imagine.