Drumul Naţional 7C - Transfăgărăşan va fi închis în acest weekend
Drumul Naţional 7C - Transfăgărăşan va fi închis în acest weekend pentru "Raliul Argeşului".
Articol de Radio România Actualităţi, 08 Mai 2024, 14:36
Drumul Naţional 7C - Transfăgărăşan va fi închis în acest weekend pentru "Raliul Argeşului". Astfel, vineri, de la ora 11:50 până la ora 17:00 şi sâmbătă - de la ora 10:00 la 18:00 va fi închis segmentul dintre Cetatea Poenari - kilometrul 58, înainte de Barajul Vidraru şi Piscu Negru - kilometrul 104, segmentul din judeţul Argeş care rămâne deschis pe toată durata anului.
Luna trecută, drumarii au început deszăpezirea pe tronsoanele de altitudine dintre Piscu Negru - Bâlea Lac - Bâlea Cascadă, în judeţele Argeş şi Sibiu şi estimează redeschiderea şoselei la sfârşitul lunii sau început de iunie -pentru că este mai puţină zăpadă faţă de primăvara trecută./editor Florin Lepadatu/