Ascultă Radio România Actualitaţi Live

DNA s-a sesizat din oficiu în cazul lucrărilor scrise de deţinuţi

Procurorii DNA s-au sesizat din oficiu în cazul lucrărilor scrise de deţinuţii condamnaţi pentru corupţie.

DNA s-a sesizat din oficiu în cazul lucrărilor scrise de deţinuţi
Foto: pixabay.com

Articol de Radiojurnal, 12 Ianuarie 2016, 13:45

Procurorii DNA s-au sesizat din oficiu în cazul lucrărilor scrise de deţinuţii condamnaţi pentru corupţie şi au început cercetările pentru presupuse infracţiuni de favorizare a făptuitorului.

DNA susţine că, pentru ajutarea condamnaţilor "s-ar fi creat un mecanism" în care ar fi fost implicaţi profesori universitari, reprezentanţi ai unor edituri şi membri ai comisiilor din penitenciare.

Potrivit unui comunicat al instituţiei, faptele ar fi fost comise de persoane care au acţionat "concertat" în sprijinul condamnaţilor, pentru a-i ajuta să-şi reducă executarea pedepselor.

Reporterul RRA, Mădălina Verman, aminteşte că, protivit legilor în vigoare, pentru o lucrare ştiinţifică scrisă în închisoare şi publicată, deţinutului i se scad 30 de zile din pedeapsă.

Dacă în 2012 numai cinci deţinuţi au scris cărţi, în 2013 numărul acestora a crescut la 14, iar în 2014 la 50.

Luna trecută, doar la Penitenciarul Rahova erau în curs de elaborare 46 de lucrări pretins ştiinţifice.

Incendiu la Spitalul Municipal din Rădăuți
România 27 Aprilie 2025, 16:43

Incendiu la Spitalul Municipal din Rădăuți

Nu s-a impus evacuarea pacienților.

Incendiu la Spitalul Municipal din Rădăuți
Cursuri gratuite pentru admiterea la medicină
România 27 Aprilie 2025, 15:34

Cursuri gratuite pentru admiterea la medicină

Ședințele de pregătire vor viza cele trei discipline de concurs.

Cursuri gratuite pentru admiterea la medicină
Proiectul de modificare a regulilor de pensionare pentru magistrați, în Senat
România 27 Aprilie 2025, 15:28

Proiectul de modificare a regulilor de pensionare pentru magistrați, în Senat

Vârsta de pensionare a magistraților va crește la 65 de ani, potrivit proiectului de lege.

Proiectul de modificare a regulilor de pensionare pentru magistrați, în Senat
ANPC a început controalele pe litoral
România 27 Aprilie 2025, 13:47

ANPC a început controalele pe litoral

În două zile au fost verificate aproape 100 de restaurante, terase, magazine și hoteluri.

ANPC a început controalele pe litoral
Palatul Cotroceni, deschis publicului
România 27 Aprilie 2025, 13:05

Palatul Cotroceni, deschis publicului

Vizitatorii sunt așteptați cu activități interactive, o expoziție de autospeciale, simulări de apeluri la 112

Palatul Cotroceni, deschis publicului
CFR Călători a suplimentat trenurile spre litoral
România 27 Aprilie 2025, 13:05

CFR Călători a suplimentat trenurile spre litoral

Traficul va fi monitorizat și în funcție de cerere.

CFR Călători a suplimentat trenurile spre litoral
Preșcolarii și elevii se întorc la ore
România 27 Aprilie 2025, 12:51

Preșcolarii și elevii se întorc la ore

În prima săptămână vor învăța însă doar trei zile.

Preșcolarii și elevii se întorc la ore
BEC va prezenta periodic datele privind prezența la urne
România 27 Aprilie 2025, 12:47

BEC va prezenta periodic datele privind prezența la urne

Rezultatele parțiale sau finale ale scrutinului se vor anunța luni, 5 mai.

BEC va prezenta periodic datele privind prezența la urne