DNA cere anchetarea a nouă foşti miniştri
Direcţia Naţională Anticorupţie cere Parlamentului ridicarea imunităţii pentru începerea urmăririi penale în cazul a nouă foşti miniştri în cazul închirierii de licenţe Microsoft.
Articol de Sorin Solomon, 26 Septembrie 2014, 16:34
Direcţia Naţională Anticorupţie cere Parlamentului ridicarea imunităţii pentru începerea urmăririi penale în cazul a nouă foşti miniştri, în cazul închirierii de licenţe Microsoft.
Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi a transmis procurorului general al P.I.C.C.J, în vederea sesizării preşedintelui României, a Senatului, a Camerei Deputaţilor şi a Parlamentului European, pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă de 9 persoane care în perioada în care se presupune că au săvârşit infracţiunile au îndeplinit funcţia de ministru.
În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul în vederea sesizării Senatului, respectiv a Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuarea urmăririi penale pentru Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme, Şerban Mihăilescu, Dan Nica, Gabriel Sandu, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Adriana Ţicău, se arată într-un comunicat al DNA.
Începerea urmăririi penale cu privire la faptă nu are totuşi caracterul formulării unei acuzaţii împotriva unei persoane - precizează DNA -, ci are doar semnificaţia instituirii cadrului în care se pot strânge primele probe cu privire la o anumită faptă.