Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Dezbatere privind imunitatea parlamentarilor, la Camera Deputaților

Plenul Camerei a retrimis proiectul de regulament la comisia de specialitate, urmând ca dezbaterile să fie reluate de la ora 14.

Dezbatere privind imunitatea parlamentarilor, la Camera Deputaților
Foto: Arhivă.

Articol de Iulia Gherman, 25 Martie 2015, 13:13

Imunitatea parlamentarilor este subiect de dezbate astăzi la Camera Deputaţilor.

Este vorba de un proiect privind regulamentul acestei instituţii.

Plenul Camerei a retrimis astăzi proiectul la Comisia de specialitate, urmând ca dezbaterile asupra documentului, începute în cursul dimineţii, să fie reluate la ora 14:00.

Propunerea de amânare a dezbaterilor a venit din partea social-democraţilor, pe motiv că textul din regulament trebuie armonizat cu prevederile Curţii Constituţionale, referitoare la ridicarea imunităţii deputaţilor.

În varianta iniţială, proiectul de regulament prevedea obligativitatea ca toate solicitările DNA adresate plenului Camerei Deputaţilor în vederea aprobării arestării, reţinerii, percheziţiei sau urmăririi unui deputat să fie însoţite de motivele concrete şi temeinice aflate la baza acestei cereri.

Prevederea a fost declarată neconstituţională de judecătorii Curţii Constituţionale în 2013.

Liberalii au cerut, însă, astăzi ca proiectul de regulament să fie scos de pe ordinea de zi a plenului şi reintrodus abia săptămâna viitoare pentru o dezbatere mai temeinică, în Comisia de specialitate.

Trafic îngreunat pe DN64. Un TAB a intrat într-un stâlp
România 22 Februarie 2025, 17:38

Trafic îngreunat pe DN64. Un TAB a intrat într-un stâlp

Un transportor blindat a doborât un stâlp de curent electric pe şosea.

Trafic îngreunat pe DN64. Un TAB a intrat într-un stâlp
Jud. Constanța: Aeronave americane, zboruri de antrenament la înălțimi mici
România 22 Februarie 2025, 16:42

Jud. Constanța: Aeronave americane, zboruri de antrenament la înălțimi mici

Forțele Aeriene Române transmit că exercițiile vor continua până pe 28 februarie.

Jud. Constanța: Aeronave americane, zboruri de antrenament la înălțimi mici
Protest în Piața Victoriei: ”Turul doi înapoi”
România 22 Februarie 2025, 16:21

Protest în Piața Victoriei: ”Turul doi înapoi”

Manifestația are autorizație până la ora 21:00.

Protest în Piața Victoriei: ”Turul doi înapoi”
MIPE: Fonduri de 1,2 miliarde de euro pentru educație și programul ”Incluziune și demnitate socială”
România 22 Februarie 2025, 15:31

MIPE: Fonduri de 1,2 miliarde de euro pentru educație și programul ”Incluziune și demnitate socială”

Potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene se vor distribui și vouchere educaționale de câte 500 de lei...

MIPE: Fonduri de 1,2 miliarde de euro pentru educație și programul ”Incluziune și demnitate socială”
Giurgiu: 30 de școli vor beneficia de programul ”masa sănătoasă”
România 22 Februarie 2025, 15:15

Giurgiu: 30 de școli vor beneficia de programul ”masa sănătoasă”

"Programul ar trebui să ajungă în mai multe școli din mediul rural și urban pentru a oferi aceleași condiții pentru toți...

Giurgiu: 30 de școli vor beneficia de programul ”masa sănătoasă”
Jandarmeria Română dezminte acuzațiile privind intimidarea protestatarilor prin legitimare
România 22 Februarie 2025, 13:33

Jandarmeria Română dezminte acuzațiile privind intimidarea protestatarilor prin legitimare

Jandarmeria a transmis că nu legitimează participanții la protest pentru a-i intimida, așa cum s-ar fi relatat pe TikTok.

Jandarmeria Română dezminte acuzațiile privind intimidarea protestatarilor prin legitimare
București: Un nou protest faţă de anularea turului doi al alegerilor prezidențiale
România 22 Februarie 2025, 13:23

București: Un nou protest faţă de anularea turului doi al alegerilor prezidențiale

Susținători ai fostului candidat Călin Georgescu și alți manifestanți mobilizați de AUR au venit în Piața Constituției.

București: Un nou protest faţă de anularea turului doi al alegerilor prezidențiale
Elon Musk, o nouă postare critică despre România
România 22 Februarie 2025, 13:08

Elon Musk, o nouă postare critică despre România

Elon Musk, consilier al președintelui american Donald Tramp, a preluat o postare a unui internaut care ar face legătura între...

Elon Musk, o nouă postare critică despre România