Deficitul balanţei comerciale a României, "în creștere"
În perioada ianuarie - iunie exporturile au crescut cu 5,9%, în vreme ce importurile au crescut cu 6,9 procente, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Articol de Radiojurnal, 10 August 2015, 11:34
Deficitul balanţei comerciale a României a atins valoarea de aproape 3,3 miliarde de euro, în primele şase luni ale anului în curs, în creştere cu peste 440 de milioane de euro faţă de intervalul similar din 2014, se arată în datele publicate astăzi de Institutul Naţional de Statistică.
Astfel, în perioada ianuarie - iunie exporturile au crescut cu 5,9%, în vreme ce importurile au crescut cu 6,9 procente, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Potrivit Institutul Naţional de Statistică, în primele şase luni ale anului, ponderi importante în structura exporturilor şi a importurilor sunt deţinute de maşini şi echipamente de transport şi alte produse manufacturate.