Decizia de punere în libertate a femeii care a provocat un accident
Procurorii din Bucureşti au contestat decizia de punere în libertate a femeii care a provocat un accident în zona Andronache din capitală.
Articol de Răzvan Stancu, 02 Martie 2021, 21:27
Procurorii bucureşteni au contestat decizia de marţi a instanţei, care a pus-o în libertate pe femeia care a provocat sâmbătă, în zona Andronache din capitală, accidentul rutier soldat cu decesul a două fete.
Un judecător de la Judecătoria Sectorului 2 din Bucureşti a respins cererea de arestare preventivă şi a hotărât marţi că şoferiţa respectivă să fie cercetată sub control judiciar pentru ucidere din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului, însă procurorii contestă această sentinţă şi cer arestarea femeii, argumentând că aceasta avea o aloolemie în momentul producerii accidentului de 0,80 grame/litru, potrivit Rador.