Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Datoriile Poştei Române "vor fi reeşalonate"

Guvernul vrea să salveze Poşta Română de la insolvenţă prin reeşalonarea datoriilor de 210 milioane de euro pe care le are compania.

Datoriile Poştei Române "vor fi reeşalonate"
Foto: Arhivă Agerpres.

Articol de Petruţa Obrejan, 30 Mai 2012, 19:09

Scutirea de plata TVA pentru persoanele fizice autorizate şi microîntreprinderile cu cifră de afaceri sub 65 de mii de euro, modificările codului fiscal, care salvează Poşta Română de la insolvenţă, alocarea a 23 de milioane de lei pentru clasa pregătitoare, sunt câteva din deciziile luate astăzi la guvern.

Datoriile de peste 210 milioane de lei ale Poştei Române vor fi reeşalonate.

În acest fel, guvernul intenţionează salvarea companiei de la insolvenţă.

În urmă cu două săptămâni, premierul Victor Ponta solicita corpului său de control şi ministerelor de finanţe şi interne să efectueze un control amănunţit asupra modului în care activitatea Poştei Române a fost manageriată.

El afirma că fosta conducere, având asistenţa juridică asigurată de către un renumit avocat, a pierdut toate procesele companiei prin neprezentare.

Astfel, Poşta Română s-a trezit cu o amendă de 103 milioane către Consiliul Concurenţei şi datorii către ANAF de 110 milioane de lei.

În plus, aproximativ 250 de directori nou angajaţi ai companiei urmează să dea socoteală referitor la situaţia în care a ajuns Poşta Română, mai spunea premierul Victor Ponta.

"Prin această ordonanţă, reuşim să salvăm Poşta Română, deoarece permitem o reeşalonare a plăţilor pe care le are de făcut Poşta Română către alte instituţii ale statului.

"Altfel, Poşta Română, prin managementul defectuos şi chiar fraudulos din trecut, risca să intre în insolvenţă şi, practic, să închidem societatea în ansamblu", a declarat Victor Ponta.

Plafonul scutirii de TVA creşte la 65.000 euro

Guvernul a decis miercuri scutirea de la declararea şi plata TVA a persoanelor fizice autorizate şi microîntreprinderilor a căror cifră de afaceri nu depăşeşte plafonul de 65 de mii de euro anual.

Referindu-se la pensionarii militari cărora prin recalculare li s-a diminuat pensia, dar care din luna iunie trebuiau să restituie statului o parte din sumele încasate anul trecut, Victor Ponta preciza că aceştia vor fi scutiţi de la rambursare.

"Pentru aceia, am aprobat un memorandum, nu li se ia nici un leu din pensie, iar în Parlament, la Camera Deputaţilor, este un proiect de lege care va fi dezbătut în prima şedinţă, pe 11 sau 12 iunie, şi acolo probabil că decizia va fi de a nu se mai cere acelor militari să plătească din urmă, din 2011, ceea ce au încasat", a mai spus Victor Ponta.

Tot miercuri s-au adus şi o serie de completări legii educaţiei în ceea ce priveşte clasa pregătitoare.

Actualul ministru, Liviu Pop, preciza că pentru asigurarea dotării celor peste 5500 de clase pregătitoare guvernul a alocat deja 23 de milioane de lei.

Mai mult, profesorii care se vor ocupa de elevii din aceste clase nu vor fi debutanţi, ci cadre bine pregătite, a mai spus Liviu Pop.

În ceea ce priveşte bacalaureatul, Liviu Pop a declarat că în toate cele 638 de centre de examen vor exista camere de supraveghere, fiind alocaţi deja banii necesari unităţilor şcolare pentru dotarea video a sălilor.

"Situaţia camerelor de luat vederi pentru examenul de bacalaureat este rezolvată de săptămâna trecută. În fondul unităţilor şcolare au fost alocaţi banii necesari supravegherii tuturor celor aproximativ, pentru bacalaureat, 638 de centre de examene, nu vă pot spune, în jur de 7000-8000 de săli de clasă. Toate sălile de examen de la testele naţionale şi examenul de bacalaureat vor avea camere de luat vederi. Suma totală pe care am virat-o de la Ministerul Educaţiei este undeva în jur de 13 milioane de lei", a declarat Liviu Pop.

Ministrul interimar al educaţiei a anunţat şi organizarea unor examene în cursul lunii august pentru inspectorii şcolari, iar în lunile octombrie sau noiembrie, pentru ocuparea funcţiei de director şcolar.

Restructurările în rândul bugetarilor continuă
România 12 Iulie 2011, 19:35

Restructurările în rândul bugetarilor continuă

Măsurile de restructurare din mai multe domenii vor aduce disponibilizări substanţiale. Ministerul Finanţelor, Garda...

Restructurările în rândul bugetarilor continuă
Tânăra de 19 ani bănuită că a furat un nou-născut din maternitate a fost reţinută
România 28 Aprilie 2025, 12:52

Tânăra de 19 ani bănuită că a furat un nou-născut din maternitate a fost reţinută

Surse din poliţie afirmă că tânăra de 19 ani, îmbrăcată într-un halat alb, ar fi intrat în maternitate şi a luat copilul.

Tânăra de 19 ani bănuită că a furat un nou-născut din maternitate a fost reţinută
Senat: Raportul pentru proiectul privind pensiile magistraților, amânat două săptămâni
România 28 Aprilie 2025, 12:37

Senat: Raportul pentru proiectul privind pensiile magistraților, amânat două săptămâni

Comisia de muncă a amânat acest raport pentru a putea dezbate temeinic documentul şi pentru a analiza amendamentele care au...

Senat: Raportul pentru proiectul privind pensiile magistraților, amânat două săptămâni
Restricţii de circulaţie pe DN 7, Valea Oltului
România 28 Aprilie 2025, 10:32

Restricţii de circulaţie pe DN 7, Valea Oltului

Luni și marți sunt restricţii de circulaţie pe DN 7, Valea Oltului pentru o serie de lucrări la viitoarea Autostradă...

Restricţii de circulaţie pe DN 7, Valea Oltului
Încep înscrierile în programul Rabla 2025
România 28 Aprilie 2025, 09:50

Încep înscrierile în programul Rabla 2025

Invitat la Apelul Matinal de la Radio România Actualităţi, ministrul Mediului, Mircea Fechet, a subliniat că această ediţie...

Încep înscrierile în programul Rabla 2025
4 cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România au fost recuperaţi de pe munte
România 28 Aprilie 2025, 09:34

4 cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România au fost recuperaţi de pe munte

Potrivit Salvamont Maramureş, acţiunea de căutare-salvare a celor patru bărbaţi a durat peste şase ore.

4 cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România au fost recuperaţi de pe munte
ANOFM va organiza 94 de programe de pregătire profesională
România 28 Aprilie 2025, 09:31

ANOFM va organiza 94 de programe de pregătire profesională

Vor participa aproape 1.400 de persoane care beneficiază, conform legii, de astfel de servicii gratuite.

ANOFM va organiza 94 de programe de pregătire profesională
CFR Călători a suplimentat legăturile spre litoral
România 28 Aprilie 2025, 09:27

CFR Călători a suplimentat legăturile spre litoral

CFR Călători a suplimentat pentru săptămâna aceasta legăturile spre Constanţa şi staţiunile de pe litoral, în contextul în...

CFR Călători a suplimentat legăturile spre litoral