Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Curtea Constituţională are o zi încărcată

Curtea Constituţională a României analizează marţi mai multe sesizări.

Curtea Constituţională are o zi încărcată

Articol de Florin Lepădatu, 11 Octombrie 2016, 08:17

Curtea Constituţională a României analizează marţi 33 de sesizări referitoare la neconstituţionalitatea legii privind darea în plată, formulate de instituţii bancare.

Legea privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credit a intrat în vigoare pe 13 mai.

Potrivit acesteia, condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un împrumut pentru a intra sub incidenţa legii sunt ca titularul creditului să fie consumator, nu profesionist, creditul la momentul acordării să nu depăşească 250.000 de euro sau echivalent, iar imobilul ipotecat să fie cu destinaţia de locuinţă.

În plus, în lege se menţionează că împrumuturile acordate prin programul 'Prima Casă' nu intră sub incidenţa actului normativ. Legea se aplică şi debitorilor care au fost deja executaţi silit sau celor care se află în procedură de executare silită.

Tot marţi CCR reia discuţiile în cazul sesizării Guvernului privind proiectul de lege care modifică Statutul funcţionarilor publici.

De asemenea, Curtea Constituţională a României urmează să decidă, marţi, în legătură cu sesizarea mai multor deputaţi privind dispoziţiile legii pentru interpretarea articolului referitor la dezincriminarea conflictului de interese în cazul parlamentarilor care şi-au angajat rudele la birourile parlamentare până în anul 2013, informează Agerpres.

15 august - Ziua Maramureşului
România 28 Aprilie 2025, 20:20

15 august - Ziua Maramureşului

Proiectul de lege va fi dezbătut de Camera Deputaților, for decizional în acest caz.

15 august - Ziua Maramureşului
DNSC NU confirmă existenţa unui atac cibernetic în cazul penei de curent din S-V Europei
România 28 Aprilie 2025, 19:53

DNSC NU confirmă existenţa unui atac cibernetic în cazul penei de curent din S-V Europei

DNSC mai precizează că nu a fost nevoie nici de ridicarea nivelului de alertă în UE.

DNSC NU confirmă existenţa unui atac cibernetic în cazul penei de curent din S-V Europei
Ghid pentru vaccinare
România 28 Aprilie 2025, 18:26

Ghid pentru vaccinare

Sunt incluse detalii legate de schemele de compensare a vaccinurilor, prescrierea reţetelor, sau modul de administrare a...

Ghid pentru vaccinare
Senatul a adoptat moţiunea simplă la adresa ministrului muncii
România 28 Aprilie 2025, 15:14

Senatul a adoptat moţiunea simplă la adresa ministrului muncii

Moțiunea, care vizează sistemul de pensii, a trecut cu 61 de voturi pentru și 59 împotrivă.

Senatul a adoptat moţiunea simplă la adresa ministrului muncii
Primarul sectorului 4 susține că o parte din planșeul de la Piața Unirii s-ar putea prăbuși
România 28 Aprilie 2025, 14:17

Primarul sectorului 4 susține că o parte din planșeul de la Piața Unirii s-ar putea prăbuși

Daniel Băluţă a prezentat luni un document emis de un contractor al Termoenergetica, potrivit căruia, plăcile de beton din...

Primarul sectorului 4 susține că o parte din planșeul de la Piața Unirii s-ar putea prăbuși
Proiectul de reorganizare a Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, în consultare publică
România 28 Aprilie 2025, 13:26

Proiectul de reorganizare a Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, în consultare publică

Ministrul mediului, Mircea Fechet, spune că este nevoie de mai multă eficiență și transparență în relația stat-cetățean.

Proiectul de reorganizare a Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, în consultare publică
Tânăra de 19 ani bănuită că a furat un nou-născut din maternitate a fost reţinută
România 28 Aprilie 2025, 12:52

Tânăra de 19 ani bănuită că a furat un nou-născut din maternitate a fost reţinută

Surse din poliţie afirmă că tânăra de 19 ani, îmbrăcată într-un halat alb, ar fi intrat în maternitate şi a luat copilul.

Tânăra de 19 ani bănuită că a furat un nou-născut din maternitate a fost reţinută
Senat: Raportul pentru proiectul privind pensiile magistraților, amânat două săptămâni
România 28 Aprilie 2025, 12:37

Senat: Raportul pentru proiectul privind pensiile magistraților, amânat două săptămâni

Comisia de muncă a amânat acest raport pentru a putea dezbate temeinic documentul şi pentru a analiza amendamentele care au...

Senat: Raportul pentru proiectul privind pensiile magistraților, amânat două săptămâni