Ascultă Radio România Actualitaţi Live

"Criză instituţională şi socială fără precedent"

Aceasta este principala concluzie a raportului naţional asupra corupţiei, prezentat miercuri, de Transparency Internaţional.

"Criză instituţională şi socială fără precedent"

Articol de Mădălina Radu, 23 Septembrie 2009, 12:41

Raportul naţional asupra corupţiei indică existenţa unei crize instituţionale şi sociale fără precedent.

Raportul analizează, ca în fiecare an, evoluţiile legislative, instituţionale şi pe cele de politici publice, cu efecte asupra corupţiei.


Criza instituţională şi socială s-a accentuat în ultima lună şi datoritã protestului magistraţilor, arată raportul naţional asupra corupţiei. Directorul executiv al organizaţiei, Victor Alistar, a declarat că Parlamentul nu-şi mai realizează atribuţiile, iar presiunea asupra Guvernului conduce la reducerea mecanismelor de responsabilitate publică.

Raportul, care acoperă perioada iunie 2008 - septembrie 2009, arată că Parlamentul şi-a întărit rolul de control asupra Guvernului prin intermediul unor comisii parlamentare de anchetă, însă nu şi-a îndeplinit aproape deloc menirea de for legiuitor.

Aproximativ 90% dintre actele adoptate de Parlament sunt ordonanţe de urgenţă emise de Executiv. O altă concluzie a documentului este că funcţia publică a fost politizată excesiv şi că România a marcat cel mai mare regres în ceea ce priveşte reducerea vulnerabilităţilor la corupţie din toate rapoartele de pânã acum.

Victor Alistar explică acest lucru prin faptul că presiunea Uniunii Europene a scăzut şi că perioada acoperită de raport s-a suprapus unor perioade electorale.

"În acest context, a existat o luptã pentru resurse a principalilor actori ai scenei politice, lucru care s-a reflectat în modul în care a evoluat sistemul ca atare", a spus Victor Alistar.

El a adăugat că "De aceea, cel mai mare regres şi cele mai critice puncte pe care le avem, culmea, sunt tot pe zona aceasta şi anume utilizarea fondurilor publice, unde vedem, ce anume? Vedem că legislaţia privind achiziţiile publice a fost modificată de cinci ori în timpul anului 2009, astfel încât modificările să rãspundă oportunităţilor de moment de la diferiţi ordonatori de credite."

Ascultaţi aici declaraţia lui Victor Alistar.

"În ceea ce priveşte funcţia publică, un alt semnal de alarmã - pentru că aceasta afectează întreaga structură a administraţiei centrale şi locale - este legatã de politizarea excesivă a funcţiei publice . În România, de regulă, când s-au schimbat guvernele, s-au cam schimbat funcţionarii de vârf", a concluzionat directorul executiv al Transparency International România.


Şi modificarea Codurilor Civil şi Penal, prin asumarea răspunderii, este criticată în raport. Conform documentului, adoptarea a fost realizată într-un mod autoritar şi complet netransparent.

În privinţa instituţiilor anticorupţie, raportul arată că au fost înregistrate evoluţii, dar că se aşteaptă şi decizii de condamnare.

Puteţi citi întregul "Raport naţional asupra corupţiei" pe 2009 aici.

Corupţie franco-română?
În lume 02 Septembrie 2009, 10:27

Corupţie franco-română?

Sediul din Paris al Imprimeriei Naţionale Franceze este subiectul unei anchete judiciare privind suspiciunile de corupţie în...

Corupţie franco-română?
Cod Galben de inundații pe râul Prut
România 22 Aprilie 2025, 07:53

Cod Galben de inundații pe râul Prut

Până la ora 9:00 este activă o atenţionare "Cod galben".

Cod Galben de inundații pe râul Prut
Patru cutremure au avut loc în zona seismică Vrancea-Buzău
România 22 Aprilie 2025, 07:51

Patru cutremure au avut loc în zona seismică Vrancea-Buzău

Au fost resimțite ușor în Focșani, Buzău, Brăila, Galați, Ploiești și Sfântu Gheorghe.

Patru cutremure au avut loc în zona seismică Vrancea-Buzău
România a trecut cu bine de perioada cea mai dificilă pentru Sistemul Energetic Național
România 22 Aprilie 2025, 07:22

România a trecut cu bine de perioada cea mai dificilă pentru Sistemul Energetic Național

Burduja: în astfel de perioade se constată că strategia de a pune stocarea pe primul loc în ordinea de priorități a...

România a trecut cu bine de perioada cea mai dificilă pentru Sistemul Energetic Național
Incendiul din Argeș „nu putea izbucni din cauze naturale”
România 21 Aprilie 2025, 09:10

Incendiul din Argeș „nu putea izbucni din cauze naturale”

Aproximativ 30 de hectare de pădure și vegetație au fost afectate de incendiul izbucnit în urmă cu trei zile în zona...

Incendiul din Argeș „nu putea izbucni din cauze naturale”
Argeș: Incendiul de lângă Cetățeni, provocat cel mai probabil de o neglijență umană
România 20 Aprilie 2025, 17:10

Argeș: Incendiul de lângă Cetățeni, provocat cel mai probabil de o neglijență umană

ISU Argeș: Suprafața afectată este undeva la 30 de hectare.

Argeș: Incendiul de lângă Cetățeni, provocat cel mai probabil de o neglijență umană
Crește riscul de inundații pe Prut
România 20 Aprilie 2025, 17:07

Crește riscul de inundații pe Prut

Hidrologii au emis o avertizare cod galben în acest sens, valabilă de la ora 23:00 până marți, la ora 9:00.

Crește riscul de inundații pe Prut
Alertă de urs pe o stradă din Bușteni
România 20 Aprilie 2025, 16:08

Alertă de urs pe o stradă din Bușteni

Localnicii și turiștii au fost avertizați prin sistemul RO-ALERT.

Alertă de urs pe o stradă din Bușteni