Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Copiii instituţionalizaţi, "risc de întârzieri de dezvoltare"

Un studiu realizat de cercetători americani arată că în cazul copiiilor instituţionalizaţi de la naştere pot să apară probleme psihice, de discernământ sau de control.

Copiii instituţionalizaţi, "risc de întârzieri de dezvoltare"

13 Noiembrie 2013, 14:31

Copiii instituţionalizaţi încă de la naştere prezintă un risc crescut de întârzieri importante în dezvoltare, de la probleme psihice diverse, până la probleme de discernământ, de control al impulsurilor şi de păstrare a amintirilor, se arată într-un studiu realizat de cercetători americani asupra copiilor abandonaţi din România.

Studiul mai relevă că dacă se evită instituţionalizarea înainte de vârsta de doi ani, activitatea cerebrală este mult mai bună şi inteligenţa mai mare.

De asemenea, dacă un copil este scos timpuriu din acest sistem, el se poate dezvolta mult mai bine.

Cercetarea a fost realizată pe o perioadă de peste 12 ani, pe un număr de 68 de copii. În prezent, în România, sunt peste 22 de mii de copii în instituţii de protecţie.

Studiul a fost realizat pe o perioadă de 12 ani şi încă de la începutul lui, copiii au fost împărţiţi aleatoriu în două grupuri.

O parte dintre copii au continuat să trăiască în instituţiile statului, iar ceilalţi au fost plasaţi în asistenţa maternală sau în familie.

Rezultatele au demonstrat că acei copii care au rămas în instituţiile statului încă de la naştere au dezvoltat întârzieri şi tulburări de comportament, dar şi probleme psihice, însă cercetarea a arătat că toţi copiii care au fost scoşi din instituţii până la vârsta de doi ani au avut rezultate bune, în special în învăţarea limbajului, al sănătăţii mentale, dar şi al activităţii cerebrale şi al abilităţilor sociale.

Deficit de asistenţi maternali

Deşi studiul arată că asistenţa maternală este o soluţie mai bună decât instituţionalizarea, secretarul de stat în Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Dorin Scutaru, a declarat că în acest moment există un deficit de asistenţi maternali.

"Soluţia generală este popularea sistemului de asistenţă socială cu asistenţi sociali. Avem un deficit de personal în asistenţa socială, care trebuie recuperat.

"Deficitul este în jur de 10.000 de persoane. Avem nevoie de aceşti profesionişti în sistem", spune Dorin Scutaru.

Pe baza concluziilor studiului, au fost formulate şi o serie de recomandări. Astfel, statul ar trebui să elaboreze strategii ce vor avea ca scop descurajarea abandonului copiilor de către familii, oprirea instituţionalizării, dar şi dezvoltarea unei reele de asistenţă maternală de înaltă calitate.

Pe 22 aprilie este marcată Ziua Pământului
România 22 Aprilie 2025, 13:42

Pe 22 aprilie este marcată Ziua Pământului

Tema din acest an este "Puterea noastră, planeta noastră".

Pe 22 aprilie este marcată Ziua Pământului
Risc de inundații pe râuri din zece județe
România 22 Aprilie 2025, 13:41

Risc de inundații pe râuri din zece județe

Un cod galben în acest sens va intra în vigoare la ora 14:00.

Risc de inundații pe râuri din zece județe
Raport asupra proiectului legislativ privind pensiile magistraţilor
România 22 Aprilie 2025, 13:29

Raport asupra proiectului legislativ privind pensiile magistraţilor

documentul va intra în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, ca prim for sesizat.

Raport asupra proiectului legislativ privind pensiile magistraţilor
Peste 400 de șoferi au rămas fără permise în ultimele 24 de ore
România 22 Aprilie 2025, 12:31

Peste 400 de șoferi au rămas fără permise în ultimele 24 de ore

MAI: peste 100 dintre aceștia conduceau băuți sau sub influența substanțelor interzise.

Peste 400 de șoferi au rămas fără permise în ultimele 24 de ore
Programul Noua Casă 2025 a fost lansat
România 22 Aprilie 2025, 11:25

Programul Noua Casă 2025 a fost lansat

Printre avantajele produsului de creditare se numără avansul minim solicitat de doar 5%.

Programul Noua Casă 2025 a fost lansat
Culturile, grav afectate de valul de frig de la începutul lunii aprilie
România 22 Aprilie 2025, 10:01

Culturile, grav afectate de valul de frig de la începutul lunii aprilie

Cel mai mult au avut de suferit pomii fructiferi aflaţi în perioada de înmugurire, a declarat inginerul Vlad Gheorghe, la...

Culturile, grav afectate de valul de frig de la începutul lunii aprilie
Proiectul privind dezvoltatorii imobiliari și pensiile magistraților, în dezbaterea deputaților
România 22 Aprilie 2025, 09:47

Proiectul privind dezvoltatorii imobiliari și pensiile magistraților, în dezbaterea deputaților

Săptămâna aceasta deputații dezbat și votează legea care poate elimina cazurile tip Nordis.

Proiectul privind dezvoltatorii imobiliari și pensiile magistraților, în dezbaterea deputaților
Cod Galben de inundații pe râul Prut
România 22 Aprilie 2025, 07:53

Cod Galben de inundații pe râul Prut

Până la ora 9:00 este activă o atenţionare "Cod galben".

Cod Galben de inundații pe râul Prut